Biblioteca de idei / Manuale prea savante…

Bisericile de la noi, mai ales cele creştine, clamează tot mai mult în ultima vreme „rolul secularizării”. Într-o ţară eminamente creştină, unde numărul ateilor nici nu mai contează, a vorbi despre pericolul iminent al secularizării înseamnă, implicit, a afirma că acest fenomen vine „din interior” şi nu din afara sistemului.

Da, şi eu mă găsesc printre cei care poziţionează piesele pe o astfel de „tablă” topografică. Am avut ocazia să frunzăresc în paralel manualele de religie din perioada interbelică şi cele de azi. Raportul, la o primă şi scurtă comparaţie, de la „simplu” la „complex”. Dar acele „simple” manuale de „Religie” din anii ’30 ai secolului trecut sunt şi azi o lectură plăcută, pe „măsura” sufletului românului de rând. Pe când manualele din „zilele noastre” abundă în aserţiuni filosofice şi teologice complicate, demne de „discuţii savante”, prea dificile pentru vârstele cărora li se adresează. Iar dacă nu se reuşeşte o „ajustare” pe această linie, riscul iminent este cel al îndepărtării elevilor de credinţa ce se „fundamentează” pe mecanisme teoretice atât de complicate.

Un confrate care poartă şi el la piept o astfel de îngrijorare mi-a oferit un exemplu şi mai grav cu manualul de limbă şi literatură română pentru liceele tehnologice, „tratat” aproape imposibil de parcurs chiar pentru studenţii de la filologie. Aşa o fi, dar pericolul e mult mai mare la capitolul „religie”, pentru că o „limbă nativă” are un coeficient de izbândă mult mai mare decât o „credinţă” înzidită prin „tratate”.

Isus a spus „Lăsaţi copilaşii să vină la mine!”. În zilele noastre adevăratul îndemn va fi „lăsaţi copilaşii să înveţe credinţa în Biserică!”. Direct de la „sursă” şi de la „păstor”.