Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 14 Septembrie , 2020

Biblioteca de idei. La pomul lăudat…

de Teodor Ardelean

Proverbul românesc „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul” face încă victime, după mii de ani de performanțe antropice. Mă declar, sincer, căzut într-o astfel de capcană, recent. Iată despre ce este vorba…
La 24 ianuarie a.c., s-a lansat la Biblioteca Națională din Chi­șinău volumul „Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni (în propria lor viziune)”, semnat de acad. Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău. Prefața lui M. Cimpoi „Marele cerc al scriitorilor ro­mâni”, sună extrem de răsu­nător. Postfața lui T. Vasilcău, „O Columnă a Culturii ro­mânești”, trimite de asemenea stările de lucruri într-o zodie a… excelenței! Sau poate că acest cuvânt nu-și are locul aici! Zice realizatorul în fapt, căci Mihai Cimpoi este girantul: „Am căutat să depozităm, ca pe rafturile unei biblioteci, tot ce e mai de preț din Literatura română, contemporană nouă”.
Din ianuarie și până acum am primit zeci de telefoane dacă avem cartea. De la cei cuprinși în lucrare sau alte persoane interesate să vadă… „Columna”! Am reușit după opt luni să o obținem, trecând prin dificultăți derivate din cadre legislative sau neputințe omenești. Am cumpărat-o cu… 80 de dolari și am început să o parcurgem. Din cei 1.146 de scriitori români
ne-am bucurat să regăsim peste 40 de maramureșeni. Gheorghe Glodeanu, Vasile Morar, Florian Roatiș, Echim Vancea, Lucian Perța, Mircea Petean, Săluc Horvat, Ștefan Jurcă, Eli­sabeta Kirchmajer-Donca, Augustin Cozmuța, Rodica Dra­gomir, Nicolae Iuga, Teo Mol­dovan, Radu Ulmeanu, Daniel Mure­șan, Viorel Mureșan, Florica Bud, Ion Burnar, Valeriu Sabău. I-am enumărat într-o ordine aleatorie, în funcție totuși de densitatea relației lor cu Serviciul Bibliografic al Bibliotecii noastre. Vin, la rând, apoi și: Mihai Ganea, Dragoș Gelu, Alexa Gavril Bâle, Ion Bogdan, Crina Bud, George Petrovai, Marian Nicolae Tomi, Ioan Mariș, Ioan Călăuz, Aurel Ioan Brumaru, Ștefan Doru Dăncuș, Petre Got, Toma G. Rocneanu, Igor Ursenco, Radu Botiș, Ma­rian Hotca… Și n-am epuizat lista.

Ce ne facem în fața gândului că o astfel de „enciclopedie” atât de cuprinzătoare nu-i „cu­prin­de” pe Augustin Buzura sau Nicolae Breban? Pe Gheorghe Pop, acad. Ion Pop și poetul Ioan Es. Pop. Pe Gheorghe Pârja și Gheorghe Mihai Bârlea. Pe Cornel Munteanu, Ioan Groșan, George Achim, Horia Ursu, Mihai Dăncuș, Nicolae Felecan. Unde sunt din acest columnatic obelisc figurile li­te­rare numite și renumite: Vasile Radu Ghenceanu, Victor Iancu, Marian Ilea, Vasile Grigore La­tiș, Adrian Oțoiu, Ioan Dragoș, Ion Petrovai? Poate exista „o lume românească ce mai vor­beș­te eminescian” (M. Cimpoi) fără maramureșenii: Iosif Her­țea, Vasile Igna, Ion Zubașcu, Dan Grădinaru, Vasile Gaftone, Georgeta Corniță, Corin Braga, Diana Adamek, Gavril Ciuban, Radu Macrinici, Vasile Muste, Pamfil Bilțiu, Ion M. Mihai, Nicolae Goja, Nicolae Sche­ianu, Ileana Zubașcu, Marin Slujeru, Nicoară Mihali, Ioan Romeo Roșiianu, Terezia B. Tătaru, Dorel Macarie, Octavian Butuza, Ion Boloș, Ioan Voicu, Gheorghe Pop, Dumitru Fânățeanu, Vasile Dobra ș.a.? Și aducând lucrurile în „contemporan” ce ne facem fără: Victor Tecar, Tatiana Drago­mir, Vasile Dragomir, Daniela Sitar-Tăut, Valeria Bilț, Anca Goja, Mircea Crișan, Vasile Mic, Vasile Chira, George Cadar, Ioan Șiman, Adela Naghiu, Iacob Oniga, Nistor Ioan Bud, Rodica Brad-Păuna, Milian Oros, Dragomir Ignat, Viorel Pop, Claudia Tomescu, George Nicoară, Ioan Dorel Todea, Ion Chertiție, George Bocșa, Grigore Ciascai ș.a.?

E posibil ca unii creatori de pe la noi să nu-și fi propus o astfel de „tablă de valori literare”. Autorul unei astfel de „întreprinderi”, din falnica-i poziție mentorială putea să-i așeze la locul lor, mai ales pentru simplul fapt că face parte și din Asociația Scriitorilor din Baia Mare!

Voi reveni cu alte ocazii, deoarece nu-mi pot permite să rămân indiferent la gesturi de o astfel de statură axiologică ce frizează mult prea mult amatorism bibliografic.