Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 7 Februarie , 2014

Biblioteca de idei / La Plăiuţ... Eminescu… între spovedanie şi rugă

de Teodor Ardelean

La Plăiuţ, în dreapta Tisei, acolo în mijlocul de hotar al Ţării lui Dragoş Descălecătorul, Eminescu a fost cinstit de către cei mai frumoşi copii ai Limbii Române din cele zece sate de români din Maramureşul Voievodal, rămase azi în Ucraina. Iar concluzia ce s-a aşezat pe cerul sufletelor celor prezenţi se poate cuprinde fericit într-o sintagmă ce nici n-a fost rostită şi nici    n-a fost cântată… Dar a fost simţită intim şi reverberată sublim… „Nu uita că eşti român!”.

 

Parafrazând titlul unei cărţi a lui Vasile Tărăţeanu, apărută anul trecut la Ploieşti, sărbătoarea a curs fluent „Între spovedanie şi rugă”. Recitându-l şi cântându-l pe Eminescu, facem cea mai frumoasă spovedanie în faţa Altarului Limbii Române, faţă către faţă cu „mântuitorul” adevărat al acesteia, fredonându-l şi fremătându-l pe Eminescu, elogiem lucrarea celui care a izvorât şi izvodit momente cardinale de auroră culturală, istorisindu-l pe Eminescu şi întemeindu-ne lucrările noastre pe lucrările lui, ne împărtăşim şi noi, oamenii simpli, de o licărire din Soarta Geniului. Iar prin toate aceste „trepte”, devenim fiecare un suflet mult mai „bun conducător de poezie”, deci mult mai sensibili la frumos.

 

A fost la Plăiuţ multă poezie în format de rugăciune şi multă rugăciune în matrice eminesciană. Dacă e nevoie de o cheie de descifrare a filosofiilor de azi, Eminescu ne e de folos. Dacă va trebui revizuită Teoria relativităţii, Eminescu ne ajută cu „prolegomenele” sale. Dacă unele lucruri ne revoltă astăzi, să nu uităm să parcurgem paginile sale jurnalistice, unde militantul Eminescu este neîntrecut. O creaţie pe care o putem descoperi şi redescoperi, chiar de-ar fi să ne propunem în fiecare zi câte un moment de cultură Eminescu!