Biblioteca de idei. În serviciul națiunii cu timp deplin!

Fostul președinte al Academiei Române, acad. Ionel-Valentin Vlad, urcat la Cerurile lui Dumnezeu și ale Patriei mult prea devreme, obișnuia să mă apeleze telefonic cu o cadență onorabilă, spre a-mi relata fapte sau idei, dintr-un drag de mărturisire, care-l făcea mult mai dedicat cauzelor și misiunilor unui conducător atât de important. Convorbirile cu Mag­nificența Sa durau, de regulă, zeci de minute, iar astăzi, când până și prin Academie s-a instalat prea multă liniște, simt un gol spiritual imens, căci dialogurile nu doar că erau elevate și elegante, pline de conținuturi și de soluții la pro­bleme, dar îmi prilejuiau și mie momente sapiențiale, fără de care sufletul meu mereu neostoit suferă. Îmi aduc aminte de lunile pregătitoare ale Marelui Jubileu Academic și mă cuprinde un fior major pentru ocaziunea ce mi s-a dat de a fi consultat cu privire la „cea mai bună formulă de haină lingvistică pentru un moment atât de înălțător”. Mi-am exprimat „votul” cu ușurință pentru varianta ce a ajuns „nume de botez” și care nu poate fi depășită în repere și semnificații de nicio altă formulare: „ACADEMIA ROMÂNĂ. 150 de ani în serviciul Națiunii Române”!
Am decupat din memorie acest detaliu de gând, deoarece și în această chestiune regăsesc o ca­dență vie. Vorbesc în public de prea multe ori despre marea dis­juncție existențială între „a merge la serviciu undeva prin peisajul mioritic” și „a fi în serviciul na­țiunii (misiunii, mandatului, cau­zei etc.)”. Referirile mele țintesc, de regulă, spre colegii mei de serviciu (bibliotecarii), dar și spre alți intelectuali, mai ales spre cei din categoria educatorilor și preoților, unde această „diferență” produce consecințe. N-am exclus nicio ca­tegorie profesională dintr-o atare reflectare și din acest motiv revin și cu acest text care își dorește să pună încă un accent pe relieful eforturilor noastre contemporane. Știu că orice exagerare dăunează înțelesului public și nu pot uita „protuberanțele” stahanovismului sau maoismului din istoria trăită de mine. Așa este, și mărturii sunt destule, chiar și la ora actuală prin peisajul unor țări din Asia. Iau ca reper, însă, o altă națiune, cea care dirijează lumea de peste un secol și unde oamenii care au ales „calea dăruirii pentru ceilalți” se con­sideră „în serviciul cu timp deplin”. Atât pentru misiuni de evanghelizare, cât și pentru fiecare „jertfă” de la un loc de muncă, oricare ar fi acesta.
Da, societatea americană a fost cea care a impus un sistem ce poate trăi fără propagandă. Dar asta se întâmplă pentru că au găsit „corsete” care să te facă să-ți dai toate energiile într-o lume în care concurența și competiția conduc destinele umane.
Cine citește să înțeleagă unde bat cu ideea iar cine nu înțelege să citească! Chiar și în „literatura motivațională” va găsi aceste idei apostolice.