Biblioteca de idei. Expresia anului… (II)

Deschideam acest câmp ideatic săptămâna trecută filtrând câteva considerații pertinente, ca semn al interesului pentru starea de spirit a unei (unor) colectivități, ca preocupare pentru a identifica marotele lingvistice ce îmbracă în simbolistică logos evoluția ethos-ului, ca opțiune de a barometriza sintetic și sincretic totul etc. Întâlnim în ultimii ani tot mai multe elemente de evidență lingvis­tică și statistici din vorbirea curentă a popoarelor, grupate sub semnul convențional… „cuvântul anului”. În fapt, este (sau ar trebui să fie!) un top al cuvintelor celor mai utilizate într-un an calendaristic.
Voi continua exemplificările. Iată, pentru anul 2018, care la noi, la români, era „Anul Centenarului”, „Anul Marii Uniri”, dar nimeni nu
s-a încumetat să studieze (!!!), Dic­ționarul Collins desemna drept expresie favorită sintagma de unică folosință, cu trimitere directă, lexico­logică și lexicografică, la… plasticul ambalajelor. Specialiștii de la Collins monitorizează 4-5 miliarde de „cuvinte notabile” pe post de „joc în rol”, iar frumusețea clasamentului lor a fost nu doar că „au nimerit ținta”, dar sintagma lor a început să capete aspect de paradigmă! Dacă nu vom renunța la mărfurile de unică folo­sință, societatea va fi de folosință pentru puține generații! Clasamentul celor de la Collins a fost însoțit și de multe emoticoane, adică de repre­zentări grafice sugestive, un fel de antilogo, sau logo de sens contrar! Un Pământ care plânge, pești hrănin­du-se cu ambalaje de plastic, pastile cu deșeuri compactate etc.

Pentru aceeași „agenție de limbaj”, cuvântul anului 2017 a fost fake-news, iar al anului 2016 brexit. Într-un fel, putem spune că, spre deosebire de cei de la Oxford Dictionary, cei de la Collins sunt mai… coliniari! În sensul că merg chiar pe trend și nu injectează analizele cu noi variante ipotetice, cum au făcut rivalii lor, când, pe anul 2019, au avut în vedere în clasament și sintagma they, termen non-binar (!), incognoscibil, indes­cifrabil și incorigibil în matricea prefigurată, adică a „persoanelor care nu se identifică nici cu sensul masculin și nici cu cel feminin” (!!!).
Ajungând la acest nod hermeneutic ce depășește înțelegerea mea, oricât de versat lingvistic m-aș crede, vreau să apreciez eforturile marelui socio­log român contemporan, profesorul clujean Vasile Dâncu, dimpreună cu toți cei adunați selectiv în echipele sale, cu deosebire, colectivul de reali­zatori de la Sinteza, cu ajutorul căruia (cărora) cei apropiați de chestiunile sociolingvistice și psiholingvistice
și-au putut apropria mai bine nou­tățile. Românii au aflat, astfel, despre fake-news, spre exemplu, în plină campanie mondială de devoa­lare. Păcat că nu ne implicăm în acest joc de top, chiar și pentru că, dacă am fi „pe teren”, am mai putea pasa și noi concepte care ne interesează. Le-am fi putut servi „revoluția în direct la televizor” și poate că am fi scăpat de „accidentul ecologic de la Baia Mare” sau de „scandalul Roșia Mon­tană”! Glumesc, dar o fac serios, mai ales gândindu-mă la câte etichete ni s-au pus în ultima vreme.

Pentru oamenii cu finețe în acribie academică e foarte clar că prin aceste direcționale de limbaj se fac cele mai abile manipulări de populații (! uneori chiar de popoare! alteori doar de clientelă). Ni s-a inoculat până la sastisire cuvântul corupție, care a bătut și bate la urechile noastre ca un ciocan pneumatic în plină stradă. Ni s-a dat pe tavă și acronimul DNA (! să ne fie de bine cu Ea!), nu din poziția unui studiu de caz național, nu pentru a modela opinia publică, ci pentru a crea și întreține în priză permanentă un set de „emoții națio­nale”, cu rol determinant în construirea unei credințe etnice negative! (Vezi Wilhelm Wundt).