Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 21 August , 2020

Biblioteca de idei. Despre fascinația toponimică

de Teodor Ardelean

Ca fiu autentic al Sălajului am avut privilegiul de viață să fiu contemporan cu reînființarea județului în 1968 și apoi cu încercările sale de „emancipare”, industrială, intelectuală, instituțională… Prin antrenarea mea în echipajele sălăjene ce au participat la concursurile televizate „Cheia orașului”, „Tur­neul emblemelor”, „Ocolul țării în opt luni”, dar mai ales prin prezența la „Cel mai bun… continuă” am fost determinat să cunosc în amănunt geografia ținutului, istoria, cultura și toate celelalte elemente definitorii pentru această zonă de mari intersecții. Și chiar dacă de peste patruzeci și trei de ani sunt băimărean și, deci, mara­mu­reșean cu state veridice de autentificare, mi-am păstrat atenția topo-tropică spre tot ce „mișcă” prin Sălajul natal, mai ales când prin această încli­națiune nu ofensez pe nimeni. Dimpotrivă, ținând cont că peste treizeci la sută dintre băi­măreni sunt originari din Sălaj, îmi crește cota de simpatie publică.
O vorbă de duh zice că „nu ești de unde ești ci de unde ți-e ne­vasta”, iar eu, ținând cont de această aserțiune sapiențială
mi-am făcut casă de vacanță la Năpradea, locul de naștere al soției mele, călcându-mi în picioare variantele de Moigrad-Porolissum sau Mirșid, mai la distanță de domiciliul stabil actual. După aceste explicațiuni pot să mărturisesc fără nici un risc epistemic sau axiologic că joc rolul public în partidă dublă, mai ales prin exerciții de admirație. Iar persoanele pe care le înalț la rangul de icoane ale sufletului au slujit și slujesc aceste spații mirabile și admirabile, fir că e vorba de Ioan Ardeleanu Senior, Valer Hossu, Gheorghe Chende - Roman, Ion Onuc Nemeș, Aurel David sau Aurel Medve. Cel pomenit aici mai la urmă a lăsat chiar cele mai multe „urme” de cercetare prin cărțile sale, despre locurile natale, penultima urmând a fi premiată (e secret, dar am trădat secretul!) la un concurs de monografii școlare („Monografia Școlii din Năpradea”, 653 de pagini consistente și detaliate), iar ultima, primită cu autograful lui Aurel Medve în 15 iulie a.c. Se cheamă „Nume de locuri în Comuna Năpradea” și a apărut în colecția „Monografii” la Editura Caiete Silvane (Prefață: Florica Pop, director al Bibliotecii Județene Sălaj; Post­față: Mădălina-Ioana Rus).
Sunt 444 de pagini orânduite sistemic, așa cum fac marii cercetători, cel mai consistent capitol fiind dedicat „Glosarului” cuprinzând toponimele din comuna Năpradea. Volumul, apărut cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj (director Daniel Săuca) și Primăriei comunei Năpradea (Primar Vasile Fodor), este deja pe „noptierele” sau „zilierele” multor concitadini, cu origini antropotropice năprădene, dar și pe mesele de lucru ale studio­șilor din curiozitate de proxi­mitate (intelectuali băimăreni sau din arondismentele vecine - Ulmeni, Mireșu Mare, Șomcuta Mare, Valea Chioarului…). Și dincolo de această formulă an­vergurală de diseminare, fiorul de mândrie vine și din men­țiu­nile de recunoștință instituțio­nală formulate de Aurel Medve pentru Biblioteca băimăreană și pentru Laviniu Horațiu Ardelean, cel ce i-a facilitat legă­tu­rile documentare mult-iubitului autor de la Năpradea.

Când urez ceva la apariția unui volum zic simplu: Să ne fie de folos! Urmărind mențiunile de pe facebook am observat că monografia toponimică a lui Aurel Medve este deja „în folos public”, părți din cartea sa fiind copiate și discutate de către persoane interesate de zonă, de Dealul Cetății Pintii, de Fântâna Pintii, de Piatra năzdrăvană, de Pădurea Benii ș.a.m.d.
Da, toponimele par să constituie cel mai bun prilej de întoarcere ACASĂ, pentru toți cei care
n-au pierdut sensul acestei sintagme. Căci, chiar dacă pro­cesul denominării locurilor s-a făcut mult înaintea vieților noastre, păstrarea în memorie colectivă ne privește și pe noi dacă vrem să îi asigurăm viitorul.