• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 25 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Duminică , 13 August , 2017

Biblioteca de idei / Cheile Tătarului și Barajul Runcu!

Exclamația cu iz teologic și teocratic „mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne!” îmi vine pe buze de fiecare dată când întâlnesc situații greu expli­cabile oricâtă știință ai deține. Ce simplu spunem „circuitul apei în natură”, dar nimeni nu poate argumenta de ce marile izvoare ce dau naștere râurilor sunt „acolo”, în creștetul munților.

Am fost în vizită pe Șantierul de la Runcu. O lucrare începută în urmă cu 30 de ani și care constituie o „minune a lumii”, pentru că este cea mai veche construcție hidrotehnică neterminată. Iar dacă se va termina (unii și-o do­resc, alții nu) barajul va acoperi cu ape și monumentul natural, Cheile Tăta­rului, care amintește de ultima invazie a acestui neam războinic în urmă cu 300 de ani.

Evident că va trebui amenajat, pe baraj, un „punct de amintire”, care, în forme moderne (basorelief diaporamă sau video panoramă cinetică) să aducă aminte atât despre minunea naturală cât și de monumentul istoric. Sunt pe teritoriul României sute de toponime care amintesc de tătari, cele mai reprezentative ca amplitudine și va­loare istorică sunt „Cheile Tătarului” și „Preluca Tătarilor” din Borșa.
Vorbim ipotetic, în preajma unei săr­bători triste. Gândul de a face o amenajare hidrotehnică la Runcu-Tătaru a fost sublim, iar proiectul foarte bun. Vor fi rezolvate multe deficiențe existențiale legate de „reglajul” apelor pentru Baia Mare, Baia Sprie, Sighetul Marmației și localitățile învecinate de pe Valea Marei și Tisei. Naturaliștii și ecologiștii nu salută această cons­trucție care a ieșit și din stadiul de vis. Iar oamenii înțelepți precum prietenul Gheorghe Bohotici din Mara au devenit optimiști de sens contrar: „noi om ieși pe rând cu toții la pensie, dar Cheile Tătarului vor fi tot acolo!”.
Nu putem ști ce va fi! Mai sunt necesare sume considerabile pentru finali­zare, iar guvernele Țării nu-i mai văd prioritatea. Rămânem cu concluzia fermă că lucrările lui Dumnezeu sunt minunate iar cele ale „noastre” în bă­taia vremurilor. Pe care le vrem mereu mai bune, fără să analizăm relele pe care le săvârșim!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.