Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 9 Aprilie , 2021

Biblioteca de idei. Catedra cimitirelor…

de Teodor Ardelean

Titlul acestei însemnări este inspirat din cartea publicată (în regie proprie) de profesorul Ioan Dărăbăneanu din Beiuș, intitulată „Catedra Cimitirului din Deal”. Metafora epică este utilizată de autor în ideea că cei trecuți spre veșnicie și împă­mântați în Dealul Beiușului nu și-au încheiat „mandatul apostolic” nici prin pensionare și nici prin moarte. Iată cum explică dascălul beiușean ceea ce s-ar chema exercițiul de iluminare pe care-l îndeplinesc iluștrii noștri dascăli care „învă­țătoresc în continuare genera­țiile prin pilduirea exis­tenței lor pământene”:
„Am hotărât să fie, de la «Catedra Cimitirului din Deal», rostirea scăldată în cornul de lu­mină a binelui, susținând și întărind zodia luminii vulca­niste în Țara Beiușului și în nehotare. Acesta este motivul pen­tru care prezentăm numai laturile pozitive ale persona­lităților didactice ale «școalelor din Beiuș», cu predilecție ale ctitoriei Vulcaniene, cetatea-mamă a culturii beiușene”.
Se știe că Episcopul greco-catolic Samuil Vulcan a ctitorit la Beiuș un centru de cultură ce a dat remarcabile valori Neamului și Credinței Românești. La 185 de ani de la deschiderea porților școlilor de la Beiuș, profesorul Ioan Dărăbăneanu aduce în «fața ochilor inimii și virtuții» personalitățile binecuvântate care au marcat și remarcat acest trecut, atât la școală, cât și la «catedra» din Cimitirul din Deal, unde se găsesc rădă­cinile celor mai multe fapte bune din aceste aproape două secole de emancipare.
Actualul episcop, Preasfințitul Virgil Bercea de Oradea, ono­rează cartea cu un cuvânt-înain­te explicativ și apreciativ. Iar profesorul, după o foarte scurtă „Introducere”, creio­nea­ză por­tretele celor 75 de figuri eroice, slujitori cu timp deplin pe altarul arderilor de tot în folosul propășirii spirituale a românilor din această parte de țară, de la ciparianul Ioan Bu­teanu și până la dascălii de ieri-alaltăieri.

Lucrarea poate fi considerată și ca o taxonomie a succeselor în „educația poporală”, promovată până la forme sublime de către ASTRA. Bucurie mare pentru lectorii din Maramureș ai cărții să regăsească în volum profilul biografic al profesorului Ioan Bușiția (născut în 1875 la Sighetu Marmației) și al dascălilor Iuliu Berinde (născut în 1 august 1910, la Budești) și Cornel Pop (născut la 24 octombrie 1928, la Târgu Lăpuș). „O existență radiantă” zice, printre altele, autorul, care metamorfozează prin formularea unei sintagme deosebit de amuzante: „Admirația Bușiția”, vectorizată spre farmecul frumosului și statornicia valorii. De unde, probabil, și simbioza de prietenie și bine cultural cu Bela Bartok, venit din Ungaria „să înțeleagă sufletul româ­ni­lor” și pe care Ioan Bușiția l-a călăuzit în cercetarea folclorului atât în Bihor, cât și, mai apoi, în Maramureșul natal.

Rândurile de față sunt prea puține pentru a circumscrie o faptă atât de mare, de a așeza din nou la catedră pe cei care au servit-o exemplar în exercițiul lor de mandat plenar. Profesorul Dărăbăneanu întreține nu doar fiorul prin idee, ci și ideea prin faptă, fiecare catedră (a se citi fiecare mormânt de dascăl) be­neficiind de îngrijirea copiilor ce azi învață pe băncile celebre de la Beiuș. E una dintre cele mai bune lecții de civism, națio­nalism și patriotism, la care ca­­tedrele din cimitir pot contribui cu prisosință, spre folos educativ exemplar.