Bătălia de la Gettysburg

Purtată pe teritoriul statului Pennsylvania, în nord-estul Statelor Unite ale Americii, bătălia de la Gettysburg a făcut parte din războiul civil american. Bătălia s-a desfăşurat între 1-3 iulie 1863, opunând armatele conduse de George Gordon Meade şi Robert Edward Lee. Victoria a revenit armatei Nordului.

Bătălia de la Gettysburg a fost cea mai mare bătălie din războiul civil american, precum şi cea mai mare bătălie purtată vreodată în America de Nord, care a implicat aproximativ 85.000 de oameni din armata Uniunii de pe Potomac, sub conducerea generalului-maior George Gordon Meade, şi aproximativ 75.000 de oameni din Armata Confederaţiei din Virginia de Nord, condusă de generalul Robert Edward Lee.

Victimele de la Gettysburg au totalizat 23.049 de militari pentru Uniune, morţi, răniţi şi dispăruţi. Pierderile confederate au fost de 28.063 de oameni, mai mult de o treime din armata lui Lee. Aceste pierderi în mare parte de neînlocuit pentru armata Sudului, combinate cu predarea Confederaţiei la Vicksburg, Mississippi, pe 4 iulie, a marcat ceea ce în general este considerat a fi punctul de cotitură în războiul civil american, deşi conflictul a mai durat doi ani şi s-au mai dat lupte importante. Specialiştii încă dezbat importanţa acestei lupte.

În urma victoriei Confederate de la Chancellorsville, Virginia (1-4 mai 1963), Robert E.Lee a decis să încerce o nouă invazie în Nord. Acest lucru ar fi pus presiune pe fermele din Virginia şi asupra administraţiei lui Abraham Lincoln. Campania a început destul de sumbru. Thomas „Stonewall” Jackson, general-locotenent în armata lui Lee, a fost rănit mortal de către proprii săi oameni la Chancellorsville. Prima incursiune în Nord a lui Lee s-a încheiat cu cea mai sângeroasă zi de până atunci din istoria Americii, bătălia de la Antietam (numită de sudişti bătălia de la Sharpsburg), în Maryland, pe 17 septembrie 1862. Pierderile totale din această bătălie au depăşit 23.000 de persoane.

Pentru a masca mişcările trupelor sale în Valea Shenandoah, în Maryland şi Pennsylvania centrală, Lee s-a bazat pe renumitul lider de cavalerie „JEB” Stuart. Acesta a interpretat însă greşit ordinele lui Lee şi a început raiduri asupra terenurilor de aprovizionare pentru Uniune. Stuart a pierdut orice comunicare cu restul armatei confederate, lăsându-l pe Lee să lupte orbeşte, adânc în teritoriul inamic.

Între timp, armata Uniunii se afla încă sub comanda generalului Hooker Joe, care a pierdut bătălia de la Chancellorsville. Hooker îşi pierduse încrederea în Lincoln, iar preşedintele a făcut alegerea dificilă de a-l înlocui pe comandantul militar, în faţa unei invazii sudiste. Pe 28 iunie, un inginer militar, maiorul George Gordon Meade, a fost numit comandant peste cea mai mare parte a armatei nordiste. Acesta a ordonat imediat concentrarea corpurilor de armată împrăştiate, sperând să-l poată ataca pe Lee la Pipe Steam Creek. Armata lui Lee a rămas risipită de-a lungul mai multor drumuri.

În ajunul bătăliei, Lincoln era din ce în ce mai contestat. Nu numai pentru că el trebuia să administreze problema războiului, dar preşedintele trebuia să-şi păstreze sprijinul popular pentru planul său de abolire a sclaviei, care nu era agreat de toată lumea. O înfrângere a nordiştilor la Gettysburg ar fi putut duce la încheierea unei păci de compromis şi la continuarea regimului aboliţionist.

Bătălia a început pe 1 iulie 1863, în apropiere de Gettysburg. Primele atacuri confederate au fost respinse, dar sosirea întăririlor a obligat trupele Uniunii să se retragă prin oraş. A fost ziua victoriei confederaţilor, care i-au împins pe unionişti înapoi spre Dealul Cimitirului şi Dealul Pumnului. A doua zi, alţi soldaţi ai Uniunii aflaţi în poziţii defensive pe Cemetery Ridge au respins atacurile confederaţilor. Luptele s-au dat în această zi în câteva locuri care au devenit faimoase: Livada cu Piersici, Lanul de Grâu, Sălaşul Diavolului şi Vârful Rotund Mic.

De-a lungul războiului, agresivitatea lui Lee a servit cauza Confederaţiei pe câmpurile de luptă. La 3 iulie 1862, s-a ajuns însă la dezastru. Lee a plănuit un atac masiv confederat dinspre Culmea Cimitirului împotriva centrului liniei unioniste. Cavaleria confederată condusă de Stuart, care sosise cu numai o zi în urmă, avea să lovească linia unionistă din nord, dar acesta a fost înfrânt la 8 kilometri est de câmpul de luptă de către cavaleria unionistă.

În ciuda părerilor unor ofiţeri, Lee a hotărât să atace centrul armatei Nordului. 15.000 de oameni au fost lansaţi într-un atac în câmp deschis, împotriva poziţiilor apărate de 6.500 de soldaţi unionişti. La amiază, un baraj de artilerie prelungită a confederaţiilor a precedat atacul. Au fost folosite tunuri răspândite pe o lăţime de două mile, într-un număr fără precedent, 160 de guri de foc, cu scopul de a reduce la tăcere artileria unionistă şi a slăbi infanteria adversă. Mai mult de 100 de tunuri ale unioniştilor au răspuns într-o canonadă de două ore. După ce tunurile au tăcut, confederaţii au început atacul pe o distanţă de 1,5 kilometri de teren deschis, în rânduri având aceeaşi lungime, cu flamurile de luptă ridicate ca la paradă. Confederaţii au atacat în centru; au suferit pierderi grele şi au fost obligaţi să se retragă. Expuşi tirului unioniştilor, sudiştii au pierdut aproape 10.000 de oameni.

Şarja sudiştilor din 3 iulie, condusă de Pickett, a fost punctul maxim de pătrundere a trupelor confederate pe teritoriul Uniunii, reprezentând semnalul sfârşitului planului lui Lee de a pune presiune pe Washington dinspre Nord, dar şi pentru că Vicksburg, Mississippi, fortăreaţa-cheie care asigura controlul asupra râului Mississippi, a căzut a doua zi.

În noaptea de 4 iulie 1863, generalul Lee şi armata lui învinsă şi-a început retragerea spre sud sub o ploaie torenţială. Ajunşi la Potomac s-au împotmolit din cauza fluviului care ieşise din matcă şi nu putea fi traversat. Lee şi armata lui erau prinşi în capcană. Abraham Lincoln a înţeles perfect situaţia. Aceasta era marea şi unica ocazie pe care o aştepta de atâta timp, de a captura armata lui Lee şi a pune capăt războiului. Plin de speranţă, i-a ordonat generalului George Gordon Meade, omul său de nădejde, să-l atace imediat pe Lee. Însă Meade a făcut exact contrariul: a şovăit, a amânat, a refuzat să-l atace pe Lee, găsind tot felul de scuze. În cele din urmă, apele s-au retras, iar Lee, împreună cu restul armatei sale, a reuşit să traverseze Potomacul.

Lincoln a fost dezamăgit că Meade nu a interceptat retragerea lui Lee. Furios la culme, foarte dezamăgit că Meade nu a avut curajul să-i aplice lui Lee lovitura de graţie şi să-l înfrângă definitiv, Lincoln i-a scris lui Meade o scrisoare plină de reproşuri. „Nu cred că sunteţi conştient de consecinţele dezastrului produs de fuga lui Lee. Îl aveam în mâini şi capturarea lui, asociată cu recentele noastre victorii, ar fi încheiat războiul. În condiţiile de faţă, războiul se va prelungi pe un termen nedefinit. Dacă nu aţi fost capabili să-l atacaţi pe Lee lunea trecută, când nu eraţi expuşi la riscuri, cum aţi putea să faceţi această ispravă la sudul râului unde nu puteţi transporta decât o mică parte, nu mai mult de două treimi, din forţele de care dispuneaţi atunci? (...) V-aţi irosit şansa şi acest eşec m-a marcat puternic”, scria Lincoln. Generalul Meade nu a văzut niciodată această scrisoare, fiindcă Lincoln nu a expediat-o. După moartea preşedintelui american, scrisoarea a fost găsită printre hârtiile sale.

Chiar dacă Sudul a trâmbiţat câştigarea bătăliei, capetele mai limpezi au văzut că aceasta a fost, de fapt, o înfrângere a confederaţilor şi o victorie clară a nordiştilor. Din acest moment, Confederaţia Sudului s-a aflat pe o irecuperabilă pantă descendentă.

La 19 noiembrie 1863, cu ocazia sfinţirii Cimitirului Naţional de la Gettysburg, Abraham Lincoln a reafirmat principiile libertăţii, egalităţii şi democraţiei în „Discursul de la Gettysburg”, considerat o capodoperă de oratorie. În fiecare an, Parcul Naţional Gettysburg primeşte zeci de mii de vizitatori. 

Discursul de la Gettysburg este o cuvântare ţinută de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln, şi unul dintre cele mai des citate discursuri din istoria americanilor. Discursul a fost ţinut cu ocazia inaugurării Cimitirului Militar Naţional din Gettysburg, în după-amiaza zilei de joi, 19 noiembrie 1863, în timpul războiului civil. Cuvântarea atent construită de Abraham Lincoln a ajuns să fie privită ca unul dintre cele mai măreţe discursuri din istoria SUA.

În doar două minute, Lincoln a invocat principiile egalităţii între oameni expuse în Declaraţia de independenţă a Statelor Unite şi a redefinit războiul civil ca o luptă nu doar pentru păstrarea Uniunii, ci ca „o nouă naştere a libertăţii” care avea să aducă adevărata egalitate tuturor cetăţenilor şi care avea să creeze o naţiune unită în care drepturile statelor nu mai sunt dominante.

Lincoln a făcut referire la evenimentele războiului civil şi a descris ceremonia de la Gettysburg drept o ocazie nu doar de a inaugura un cimitir, ci pentru a dedica pe cei vii luptei, pentru a se asigura că „guvernarea poporului de către popor, pentru popor, să nu piară de pe faţa Pământului.”

În pofida rolului important al discursului în istoria şi cultura populară americană, textul exact al discursului nu este cunoscut. Cele cinci manuscrise ale discursului de la Gettysburg diferă printr-o serie de detalii şi diferă şi faţă de retipăririle contemporane. Discursul ar avea în total 272 de cuvinte. Ţinut pe cel mai sângeros câmp de bătălie al războiului civil american, discursul reinterpretează şi actualizează mesajul Părinţilor Fondatori, oferind concomitent o definiţie a regimului democratic modern, întemeiat pe consimţământul cetăţenilor şi responsabil în faţa acestora. Este un exerciţiu oratoric excepţional, prin concizia, semnificaţiile şi mesajele sale puternice. A redefinit sistemul politic american şi a trasat noi obiective pentru democraţia americană. Fiecare şcolar american îl memorează sau îl citeşte cel puţin o dată în şcoala primară.