Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 22 Noiembrie , 2013

Banii de înmormântare au devenit fraudă!

de Ioana Lucacel si Mircea Crisan

Statul român se ia la trântă cu cei mai amărâţi cetăţeni ai săi. În timp ce Fiscul impută banii de concerte ai olimpicilor, Curtea de Conturi le impută pensionarilor banii de încălzire pe motiv că şi-au pus la bancă, după economii de-o viaţă, bani de înmormântare!

 
 

Ţăranii maramureşeni au devenit în viziunea Curţii de Conturi şi ai Fiscului nişte Al Capone care prejudiciază bugetul Statului. După ce s-au chinuit ani buni să adune o brumă de bani pentru zile negre sau pentru înmormântare, o mulţime de săteni din Maramureş s-au trezit că Statul îi consideră bogaţi, drept urmare trebuie să restituie ajutoarele de încălzire pe care le-au primit. Ba mai mult, bătrânele plâng pe la porţi speriate ca nu cumva să fie acuzate de fals în declaraţii, din moment ce au declarat că nu au bani la bancă, în mintea lor, banii de înmormântare n-având nicio treabă cu depozitul bancar.

Iar de aici, până la executări silite, reţineri din pensii şi o penibilitate care a atins cotele absurdului n-a fost decât un pas.

Potrivit legii, cine are o curte mai măricică, peste 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală, maşină, tractor, moară, gater, terenuri agricole sau depozite care depăşesc 3000 de lei nu mai primesc ajutor de încălzire.

 

Evident, oamenii au semnat declaraţiile „ca primarul”, crezând că nimeni nu le va verifica vreodată. S-au înşelat însă. Iar acum, sute de maramureşeni trebuie să dea înapoi banii primiţi.