• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 19 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 26 Octombrie , 2018

Băimăreni la Troia

Prof. Grigore MOISA

Excursia a avut loc în perioada 11-15 octombrie 2018, în Turcia. Itinerariul a fost: Baia Mare-Alba Iulia - Cozia - Giurgiu - Ruse - Edirne - Ce­t­atea Troia - Çanakkale - Constan­ti­nopol şi retur. Am avut un grup compus din elevi, profesori, pensionari şi alte meserii. Mulţi dintre ei au mai fost în Turcia cu prof. Moisa Grigore. Au fost vizitate: Biserica „Sfânta Sofia”, Moscheea Albastră, Mos­cheea lui Suleyman Magnificul, Mos­cheea Selimiye din Edirne, Palatul Topkapî, Hipodromul, Marele Bazar, Turnul Galata, Viaductul Buzdugan, s-a făcut excursie fascinantă pe Bosfor.
Am prezentat filme legate de tema excursiei: „Elena din Troia” şi „Su­ley­­man Magnificul”.
Micul dejun şi cazările la hoteluri au fost ireproşabile.

Stejeran Maria, la cei 81 de ani, povesteşte: „Am fost impresionată de explicaţiile clare şi concise ale domnului ghid Moisa Grigore, de atmosfera din autocar. S-au prezentat la microfon elevi care au cântat foarte frumos, s-au spus bancuri făcându-ne să uităm de noi, totul părea un vis…”.

Grumaz Florica ne împărtăşeşte: „Am aşteptat demult să văd Cons­antino­polul, leagănul ortodoxiei şi al Sfinţilor Părinţi, capitala Imperiului Roman de Răsărit. Catedrala Sfânta Sofia ne-a lăsat fără cuvinte. Construită din comanda împăratului Iustinian, între anii 532 şi 537, curtea Sfintei Sofia adăposteşte un număr neînsemnat, dar fascinant de structuri otomane. Mos­cheea Suleymaniye este fără nici o exagerare una dintre cele mai mari creaţii arhitecturale. Sinan a început construcţia în 1550 şi a finalizat-o în 1557, fiind necesari încă 2 ani pentru terminarea complexului. Grupul de turişti a fost foarte disciplinat”.

 

„Excursia pe Bosfor a fost impresionantă. Domnul profesor Moisa Grigore a angajat un vapor unde am fost numai noi, grupul din România. Am plecat pe lângă malul european şi ne-am reîntors pe lângă malul asiatic. Am admirat Cetatea Rumeli, bisericuţa din mijlocul strâmtorii, Palatul  Dolmabahce, construcţiile fascinante de pe cele două maluri şi Turnul Galata. Păcat că nu a mai fost o zi, să vedem mai multe. Consider că excursia a fost o reuşită din toate punctele de vedere. Timpul a fost favorabil excursiei” - Horda Marta

Profesorul Paul Lucian: „Mi-a plă­cut Palatul Topkapî, care a fost şi centrul administrativ - pentru aproa­pe 400 de ani - a Imperiului Otoman, unul din cele mai mari imperii din lume. Palatul Topkapî este cel mai important am­plasament istoric din Constantinopol. În 1461, în mai puţin de 10 ani de la cucerire, Fatih Mehmet comandă construirea Pala­tului Topkapî Sarayi, un palat care va fi cunoscut drept «Casa fericirii». Elevii au admirat de aici Bosforul, «Cornul de Aur». Au fost surprinşi să vadă sabia lui Ştefan cel Mare, din muzeu”.

Elevii de la Colegiul „Mihai Eminescu” din Baia Mare, însoţiţi de profesorul Bledea Adrian, au fost foarte cuminţi, prezentând un mare interes pentru toate obiectivele tu­ristice vizitate, iar seara s-au bă­lăcit în piscina de la hotelul Grand Unal la care am fost cazaţi. Îl felicit pe domnul profesor Bledea Adrian pentru explicaţiile date în timpul excursiei.
Doamna Szenczi Magdalena: „Am fost încântată de toate obiectivele alese, dar, să zic româneşte, şi de cumpărăturile pe care le-am făcut în Marele Bazar. Merg acasă bucuroasă că mi-am atins scopul propus. Toţi excursioniştii au fost foarte cooperanţi şi disciplinaţi. Îl felicit pe domnul profesor Moisa Grigore care este un ghid enciclopedic, care vorbeşte liber, un povestitor cu mult şarm. Am remarcat buna organizare şi informaţia bogată primită în această excursie”.

„Cetatea Troia ne-a readus în minte lecţiile de istorie - visul oricărui turist, ne-a satisfăcut curiozitatea oferindu-ne frânturi din istoria civilizaţiei unei lumi apuse. Calul troian este un alt punct de atracţie pentru turişti” - Varga Camelia.

 

„Puneţi copiii în faţa monumentelor în care este încorporată istoria. În acest fel, istoria nu va fi o materie învăţată pe de rost astăzi şi uitată mâine, ci un element de putere şi iniţiativă în sufletul fiecăruia dintre ei… o trăire în timp”.
profesorul Grigore Moisa

 

„Profesorul Moisa Grigore era un bun profesor şi iubit de copii. Pasiunea lui era «excursiile». Un ghid care debordează de informaţii despre istoria locurilor” - Maria Dragoş.

 

Unul din şoferi era un turc cu care am fost de mai multe ori în excursii.
Mă bucur că am reuşit să atingem toate obiectivele propuse, deşi uneori oboseala şi-a spus cuvântul, dar frumuseţea moscheelor, a palatelor, cât şi a împrejurimilor a învins.
Bucuria cea mai mare a mea este când îi văd pe excursionişti mulţumiţi de cele văzute. La întoarcere, ne-am oprit la Mănăstirea Cozia să-i mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să venim teferi şi sănătoşi acasă.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.