Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 20 Noiembrie , 2015

Au sosit centralele termice la Liceul Tehnologic Marmaţia, în două săptămâni acestea ar urma să fie puse în funcţiune

de Gazeta de Maramures

Elevii Liceului Tehnologic Marmaţia vor trebui să mai aibă răbdare şi să se îmbrace gros două săptămâni până când noile centrale termice vor fi puse în funcţiune. Acestea au sosit astăzi dimineaţă, ca urmare a alocării sumei de 150.000 de lei de la bugetul local al municipiului.

 

Lucrările pentru introducerea reţelei de gaz au început de câteva zile. Conducerea liceului speră ca în aproximativ două săptămâni elevii să beneficieze de condiţii optime pentru desfăşurarea cursurilor.

 

„Combustibilul aferent va fi pe gaz. Este vorba despre două centrale, pentru că avem o instituţie foarte mare, avem 1.116 elevi, plus 81 de cadre didactice, plus personalul aferent acestei instituţii. Există cinci corpuri de clădire, o sală de sport foarte mare, toate necesitând încălzire. Sperăm ca în două săptămâni să avem şi noi confortul de care este nevoie pentru o instituţie de stat”, a declarat directorul Liceului Tehnologic Marmaţia, Adriana Vescan.

Vechea centrală termică are peste 10 ani. Aceasta s-a defectat anul trecut. În momentul de faţă nu există sursă de încălzire a sălilor de clasă, astfel că elevii sunt nevoiţi să stea la ore cu gecile pe ei, până când noile centrale vor fi puse în funcţiune.