Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 8 Iulie , 2019

Aniversarea Centenarului Jandarmeriei Ardelene în județul Maramureș

de Gazeta de Maramures

Luni, 1 iulie 2019, a fost aniversat Centenarul Jandarmeriei Ardelene în semn de înaltă prețuire pentru toți cei care, cu determinare, curaj și dăruire au îmbrăcat cu cinste haina militară și s-au remarcat cu profesio­nalism în toate misiunile la care au participat. În cadrul acestui eveniment s-a desfășurat și un ceremonial militar, fiind adusă și expusă în Maramureș o replică a sabiei Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt.

 

 

Evenimentul a debutat cu slujba religioasă, săvârșită de un sobor impresionant de preoți, avându-l în frunte pe PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.

La ceremonial a participat un pluton format din elevi ai Școlii Militare de Subofi­țeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, două plutoane din cadrul Grupării mobile de Jandarmi „Ștefan Cicio Pop” Cluj-Napoca, dar și un pluton din cadrul Direcției Ge­nerale de Jandarmi a Municipiului Bucu­rești, care au venit cu caii de serviciu folosiți în misiuni de asigurare și restabilire a ordinii publice. Executivul Consiliului Județean Maramureș a fost reprezentat de vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, care a transmis, la ceas aniversar, un mesaj de felicitare jandarmilor transilvăneni. De asemenea, au luat cuvântul, prefectul Vasile Moldovan, primarul Cătălin Che­recheș și Clara Gușet, directorul Arhivelor Naționale Maramureș.
„Am deosebita onoare de a transmite un mesaj de felicitare la ani­versarea unui veac de la în­­fiin­­țarea Jandarmeriei Ardelene, armă cu tradiție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În acești ani de existență insti­tuțio­nală, evoluția și schimbările din societate au făcut ca Jandarmeria Ardeleană să se prezinte ca o instituție solidă și profesio­nistă, cu angajați care își îndepli­nesc în mod exemplar misiunile încredințate și îndatoririle față de țară.
Jandarmeria Ardeleană și-a câștigat încrederea în rândul populației prin valorile perene pe care le cultivă, adaptabilitate per­manentă la cerin­țele și aștep­tările cetățenilor, prin tradiția armei, dar și prin angajații ei, jandarmii care prin misiunile cotidiene îndeplinite au dat măsura corectă a cuvântului datorie.
Faima Jandarmeriei Ardelene a devenit cunoscută și datorită contingentelor care au executat misiuni în străinătate în cadrul coalițiilor internaționale din care statul român face parte. Cred că nu pot fi momente mai emoțio­nante și nu există o mândrie mai mare atunci când vedem drapelul românesc ce flutură în cinstea jandarmilor care și-au încheiat sau își încep datoria în străinătate și care primesc aprecieri oficiale din partea celorlalte state participante.
Jandarmeria Ardeleană a demonstrat prin acțiunile de siguranță publică, prin echilibru, echidis­tanță, eficiență, competență, corectitudine și normalitate că societatea se poate baza oricând pe angajații instituției. Jandarmeria Ardeleană și-a definit locul și rolul unei structuri a devenit o componentă prin­cipală a sistemului de apărare, or­dine, siguranță publică și securitate.
La ceas aniversar, vă transmit sincere felicitări, gânduri de sănătate și împliniri profesionale și personale tuturor celor care au ales și au fost aleși să poarte uniforma bleu-jandarm. La mulți ani, Jandarmeria Ardeleană!”
Prefect Vasile Moldovan Subprefect Alexandru Cosma
 

„De fiecare dată particip cu mare plăcere la evenimentele organizate de Jandarmeria Maramureș, iar Centenarul Jandarmeriei Ardelene este un moment simbolic și extrem de important pentru fiecare dintre noi. Am o simpatie aparte față de toți cei care activează în slujba județului, față de cei care aduc siguranța și liniștea atunci când intervin în misiunile la care sunt convocați. Jandarmii sunt cei care interacționează cel mai mult cu cetățenii nemulțumiți, sunt cei care asigură ordinea și liniștea publică la competițiile sportive, cei pe care îi vedem de veghe la diverse mani­festări culturale sau religioase, sunt cei care, indiferent de acțiunea la care participă, își fac datoria cu profesionalism. Și nu pot să nu remarc faptul că, în Maramureș nu am avut nici un fel de disfunc­ționalități, iar acest lucru dovedește faptul că jandarmii sunt cu adevărat oameni de ordine profesioniști. Și nici nu pot fi altfel deoarece, urcând din Ardeal spre Maramureș, jandarmii noștri poartă numele unui haiduc, numele lui Pintea Viteazul, și nu există om să nu știe că Pintea s-a luptat pentru cei mulți și pentru cei obidiți.
Felicit jandarmii maramu­reșeni la acest mo­ment aniversar când sărbătorim Cen­tenarul Jandarmeriei Ar­de­lene și, în numele Consiliului Județean Maramureș, al președintelui Consiliului Județean, Gabriel Zetea, dar și al meu personal, am oferit o diplomă aniversară inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean «Pintea Viteazul», pentru toate evenimentele reușite și misiunile îndeplinite cu mult profesionalism. În acești ani trei ani de când colaborez cu instituția jandarmeriei am simțit că, împreună, suntem cu adevărat puternici și putem să aducem siguranța și liniștea tuturor maramureșenilor”
- a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureş, Ioan Doru Dăncuș, la evenimentul dedicat aniversării Centenarului Jandarmeriei Ardelene

 

 

Despre prezenţa Jandarmeriei în Transilvania se poate face referire după primul război mondial, mai exact în luna noiembrie 1918 când se operează prima reorganizare a Jandarmeriei, anul 1918 fiind reprezentativ pentru Jandarmerie, prin prisma demersurilor făcute în domeniul organizării și dezvoltării acesteia.
Organizarea primelor posturi de jandarmi în localitățile eliberate (Baciu, Satu Lung și Târlungeni) evidențiate într-o scrisoare din 17 august 1916, transmisă de maiorul Anastasie Soiculescu și adresată Inspectoratului General de Jandarmi, în care acesta spunea: „Astăzi, pentru prima oară și pentru totdeauna, Jandarmeria Română a înlocuit pe pământul scump al Transilvaniei, Jandarmeria ungurească”.
Prin Decizia Ministerială nr. 400 din 26 Ianuarie 1919, s-a înființat la Sibiu Secția Organizării VI-VII, pe lângă care funcționa serviciul Jandarmeriei.
Efectiv, Jandarmeria Ardeleană a luat ființă la 15 februarie 1919, cu Regimentele 7, 8 și 9, cu 18 companii, având un efectiv total de 130 ofițeri și 3.000 trupă.
Începând cu 1 iulie 1919, are loc organizarea propriu-zisă a unităților de Jandarmerie după sistemul celor din vechiul Regat, însă din cauza faptului că nu erau stabilite frontierele cu Ungaria, Iugoslavia și Cehoslovacia, nu s-a putut hotărî în mod definitiv înființarea unităților, aceasta realizându-se la 20 decembrie 1919.