Andrei Rubliov, marele iconar al Rusiei

Născut pe la 1360-1370, pe undeva prin apropierea Moscovei, cel mai mare pictor de icoane din perioada medievală a Rusiei, Andrei Rubliov, a murit la 29 ianuarie 1427 (sau 1430), la mănăstirea Andronikov, din Moscova. În anul 1988, Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat, iar sărbătoarea călugărului devenit sfânt a fost fixată pe data de 29 ianuarie.

Ioan BOTIŞ

Andrei Rubliov şi-a petrecut tinereţea în mănăstirea Troiţa de lângă Ser­ghievo, iar mai târziu a devenit călugăr al mănăstirii Andronikov, întemeiată de către un elev al lui Serghie. La mănăstirea Andronikov a primit tunderea în monahism şi tot acolo a învăţat tainele iconografiei.
Mănăstirile ruseşti erau, în acele vremuri, importante centre culturale. Spre deosebire de mănăstirile greceşti, în care domnea un ascetism anahoretic, călugării din mănăstirile ruseşti erau constrânşi de împrejurările acelor vremuri să ducă o viaţă mai activă, ocupându-se de diferite munci. În aceste mănăstiri, călugării studiau şi traduceau vechile lucrări teologice şi învăţau, astfel, să cunoască unele principii ale filosofiei antice târzii. Rubliov a trăit într-o perioadă tulbure a istoriei Rusiei. În mod paradoxal, a fost vremea în care viaţa monahală, în toate formele sale, a cunoscut o importantă renaştere, când cultura şi arta au înflorit pe lângă mănăstiri.
Caracterul şi concepţiile despre lume ale lui Rubliov s-au format într-o perioadă de avânt al ruşilor, după victoria acestora asupra tătarilor în bătălia de pe câmpia Kulikovo. Acest elan a contribuit la depăşirea credinţei medievale care susţinea că întreaga lume este prinsă în plasa forţelor răului şi că omul este păcătos din fire. Acestei idei tradiţionale Rubliov i-a opus concepţia luminoasă despre omul capabil de o dragoste activă şi în acelaşi timp de o contemplare adâncă.
Andrei Rubliov a fost ucenicul lui Teofan Grecul, iar opera sa a dus mai departe tradiţia icoanelor bizantine, dar a introdus mai multă supleţe şi gingăşie. Împreună cu Teofan Grecul a pictat iconostasul „Bunavestire” de la Moscova şi un iconostas similar la Vladimir. Tot cu Teofan i-a pictat pe Sf. Ioan Botezătorul, şi pe apostolii Petru şi Pavel. În ciuda influenţei imense a lui Teofan Grecul asupra artei ruse a epocii, Rubliov nu a urmat îndeaproape stilul iconografic al acestuia, ci şi-a creat propriul stil.

Debutul activităţii sale ca iconar este legat de mănăstirea din Radonej. Fără îndoială şi-a făcut ucenicia într-un ate­lier de icoane din cadrul acestei mă­năstiri, deoarece el este numit „iconograful Radonejului”. O cronică a vremii menţionează în acest sens: „Sfântul părinte Andrei de la Radonej, iconarul supranumit Rubliov, a pictat un mare număr de icoane, toate făcătoare de minuni”. 

Prima operă a lui Andrei Rubliov se consideră a fi frescele Catedralei ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Gorodeţ, în Zvienigorod, datate în jurul anului 1400 şi păstrate până în ziua de azi în mici fragmente. Zvienigorod a fost, între 1388-1425, reşedinţa prinţului Gheorghe, fiul marelui prinţ moscovit Dimitri Donski.

Numele lui Andrei Rubliov apare menţionat pentru prima oară în anul 1405, an în care a lucrat alături de Teofan Grecul şi Prohor Gorodeţki la frescele Catedralei „Buna Vestire” din Moscova. Pictura a fost distrusă, dar, conform părerii generale, acelaşi grup de pictori a executat şi iconostasul bisericii, astfel încât unele icoane îi sunt atribuite lui Rubliov. Partici­parea lui la executarea frescelor din biserica unde erau înmormântaţi membrii dinastiei aflate la putere în Moscova demonstrează că Rubliov se afla printre artiştii recunoscuţi.

În anul 1408, împreună cu Daniil Cior­nâi, Andrei Rubliov a pictat Catedrala „Înălţarea Domnului” din Vladimir. Aproape de anul 1422, ucenicul Sfântului Serghie, egumenul Nikon, l-a invitat la Mănăstirea „Sfânta Treime” pentru a picta noua biserică. În anii ’20 ai secolului al XV-lea, a participat la ridicarea bi­sericii „Schimbarea la Faţă”.
Andrei Rubliov, a murit la 29 ianuarie 1427 (sau 1430), la mănăstirea An­dro­nikov, din Moscova. Nu se cu­noaşte locul în care a fost înmormântat. Piatra mortuară exista încă în se­colul al XVIII-lea, însă a dispărut ulterior.

Opera lui Rubliov este considerată o realizare grandioasă în pictura medie­vală rusească. Stilul lui a fost multă vreme o sursă de inspiraţie pentru creaţiile aşa-numitei şcoli moscovite, pe care o va ridica la un nivel foarte înalt. Rubliov a creat o sinteză, integrând într-un singur întreg cele mai desăvârşite trăsături ale artei bizantine şi ale celei ruseşti naţionale. Andrei Rubliov a respins pictura severă şi plină de dramatism a lui Teofan, căreia i-a opus o cu totul altă manieră de abordare a luminii, fluenţa contururilor, renun­ţarea la contraste şi claritatea paletei cromatice. Marele iconar a încununat drumul pictorilor moscoviţi care, însuşindu-şi moşte­nirea bizantină, şi-au câştigat un statut aparte în artă.
Viaţa lui Andrei Rubliov poate fi urmărită mai mult prin operele sale. Ea l-a inspirat pe cineastul rus Andrei Tarkovski, care i-a consacrat un film (realizat în anul 1966, dar care a ajuns pe ecrane doar în anul 1969). Italianca Maura Del Serra a scris „Andrei Rubliov”, o dramă în şase scene. Din anul 1985, muzeul organizat în Mă­năstirea Andronikov îi poartă numele. O statuie a marelui iconar a fost ridicată în faţa intrării în muzeu, autorul statuii fiind sculptorul Oleg Komov. Numele său este purtat şi de un crater de pe planeta Marte.

Frescele Catedralei Uspenski din Vladimir
 

Cele mai importante şi mai autentice picturi murale ale lui Rubliov sunt frescele Catedralei Uspenski din Vladimir, pe care le-a realizat împreună cu  prietenul său Daniil Ciornâi. În ele, Rubliov a abandonat reprezentarea medievală tradiţională a Judecăţii de Apoi. El nu a apelat la imagini care înfăţişează groaza şi chinurile păcătoşilor, ci şi-a concentrat atenţia, în primul rând, asupra sfinţilor şi drepţilor, care privesc încrezători şi plini de speranţă către judecătorul suprem.
În figurile pătrunse de o neţărmurită bunătate şi de participare sufleteacă a călugărilor înţelepţi, ale femeilor graţioase şi ale îngerilor frumoşi, Rubliov a întruchipat idealurile morale înalte. Nespus de blând şi de sincer luminează privirea apostolului Petru, care se întoarce către însoţitorii săi în drumul către Rai. Deşi maniera de a picta a lui  Rubliov avea oarecari analogii cu aceea a lui Teofan, el prefera totuşi formele armonioase, contururile regulate şi liniile rotunjite, către care s-a îndreptat pictura rusă în perioada anterioară.
Din frescele de la Vladimir se mai păstrează fragmente cu scena Judecăţii de Apoi pe pereţii de vest ai bisericii, precum şi două rânduri de icoane din iconostas.
Icoanele de la Zvenigorod se numără printre cele mai frumoase portrete de sfinţi din acea perioadă. Punând accent pe dinamica siluetelor, pe plasticitatea atitudinilor şi a gesturilor, Rubliov a introdus aici regulile unei noi estetici.
 

Icoana Sfintei Treimi

Icoana cea mai cunoscută pictată de Andrei Rubliov, care se pare că atinge perfecţiunea, larg difuzată prin copii în zilele noastre, este Icoana Sfintei Treimi, realizată în anul 1410 sau 1411. Reluând o temă clasică a iconografiei bizantine, ospitalitatea lui Avraam, Andrei Rubliov a fost primul iconar care a făcut să dispară din cadrul icoanei persona­jele Avraam şi Sara, concentrând atenţia privitorului spre cei trei îngeri aşezaţi lângă stejarul Mamvri, ilustrare a armoniei trinitare.
Icoana a fost destinată lavrei Sfintei Treimi – Sfântul Serghei de la Serghiev Posad, denumit în timpul regimului sovietic Zagorsk, în onoarea unui comisar al poporului din perioada revoluţiei bolşevice. În prezent, localitatea şi-a reluat vechea denumire de Serghiev Posad. Numită şi „icoana celor trei îngeri”, este una dintre reprezentările cele mai cunoscute din toate timpurile. Ea se înscrie în tipul iconografic numit „ospitalitatea lui Avraam”. Geniul lui Rubliov a constat în utilizarea acestei teme a ospitalităţii lui Avraam pentru a face o icoană de o mare frumuseţe şi calitate artistică.
Icoana Sfintei Treimi a fost ferecată în argint aurit şi ornamentată cu pietre preţioase în anul 1599, ferecătura fiind dăruită în semn de cinstire de către ţarul Boris Godunov. Ferecătura acoperea icoana complet, cu excepţia feţelor, a mâinilor şi a picioarelor îngerilor. Îngerul din centru poartă un pandantiv împodobit cu perle şi pietre preţioase, care încadrează un safir. Acest pandantiv a fost dăruit de ţarul Teodor. Cele trei coliere în formă de semilună au fost dăruite de ţarul Mihail I Romanov, în anul 1626.
Această îmbrăcăminte a fost restaurată şi înfrumuseţată de mai multe ori în decursul timpului. În anul 1754, argintarul Ivan Grigoriev din Moscova a restaurat ferecătura, scoţând în relief detaliile icoanei.
Se poate spune că fără ferecătura aplicată pe icoană la începutul
secolului al XVII-lea icoana nu ar fi supravieţuit până în prezent într-o stare de conservare atât de bună. „Descoperirea” icoanei a avut loc la începutul secolului al XX-lea, în anul 1904, când s-au efectuat ample operaţiuni de restaurare. După restaurare, s-a decis ca icoana să fie expusă fără ferecătura de argint aurit. 

„Se poate spune cu certitudine că nu există în o altă parte ceva asemănător în privinţa puterii de sinteză teologică, a bogăţiei simbolismului şi a frumuseţii artistice. Munca i-a fost recunoscută lui Andrei Rubliov încă din timpul vieţii, iar în secolul al XVI-lea, Biserica Ortodoxă Rusă îl punea deja ca etalon, la nivel iconografic. Faima lui depăşeşte cu mult numărul documentelor scrise care îl menţionează şi al operelor de artă rămase de la el.
Te cuprinde mirarea când te gândeşti că pictura plină de inspiraţie şi sublimă a lui Rubliov a apărut într-o perioadă când în jurul lui exista atâta rău, cruzime şi nefericire. Aceasta nu înseamnă că arta ideală a lui Rubliov este desprinsă de viaţă sau că operele lui făceau oamenii să uite de lume. Există în operele sale o armonie de o natură aparte: ea nu reflectă ceea ce este deja cunoscut, ci se naşte din nevoia de a învinge discordia din jur, violenţa şi cru­zimea care domneşte peste tot”.

Mihail Alpatov