• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 23 Mai , 2014

Andrei Ivanţoc: Despre spirala istoriei şi o cuşcă de fier numită Transnistria

Unii spun că istoria se repetă. Nu se repetă. Are doar spirarele ei, iar Transnistria a fost o spirală atât de „însângerată”, încât a devenit gaura neagră a Europei. În urmă cu 12 ani, în scurtul război transnistrian au murit aproximativ 1500 de persoane. Alţii, pentru vina de a se fi declarat români, au stat 15 ani în cumplitele temniţe transnistriene. Ca o ironie a istoriei, tocmai în această perioadă, în care se discută din nou independenţa Transnistriei sau alipirea la Rusia, se împlinesc 7 ani de la eliberarea ultimului deţinut politic din Europa: Andrei Ivanţoc, unul dintre membrii grupului Ilaşcu. Cum vede „eroul din cuşca de fier” lupta de atunci şi perspectivele de azi? 

 
 
 

Unii spun că istoria se repetă. Nu se repetă, dar are spiralele ei. Nişte spirale care lasă în urmă goluri, idealuri şi răni. În urmă cu exact 7 ani, toate televiziune prezentau în prime-time eliberarea, după 15 ani în închisorile transnistriene, a lui Andrei Ivanţoc, membru al lotului Ilaşcu.

În anul aderării României la UE, în timp ce toate mesajele politice rimau cu „toleranţă” şi erau numai bune de pus pe muzica Simfoniei a 9-a, Andrei Ivanţoc, membru al „lotului Ilaşcu” era bătut, în faţa camerelor de luat vederi. Şi la eliberare, la fel ca în fiecare dintre cele 5475 de zile de detenţie. Eliberat, la frontiera Transnistriei cu Republica Moldova, o luase înapoi, în fugă, spre pământul pentru care a luptat şi pe care era declarat persona non-grata.

„Analiştii” cu dicţie de europeni se întrebau dacă, nu cumva, din cauza bătăilor, o luase razna. Modest, îmbrăcat într-o cămaşă în carouri, cu o pungă de plastic în mână, Ivanţoc a explicat simplu gestul: era un om liber, iar un om liber are dreptul sa intre ţara lui. „Eroul din cuşca de fier” nu ştia că, în Transnistria şi libertatea, şi noţiunea de ţară erau relative. Era o spirală. Dar să revenim la istorie.

 

Transnistria, fâşie de pământ între Nistru şi Ucraina, este privită la nivel internaţional ca o regiune a Moldovei, dar în fapt s-a autoproclamat ca teritoriu de sine stătător sub numele de „Republica Moldovenească Nistreană”, cu capitala la Tiraspol, în data de 2 septembrie 1990.

La 25 august 1991, sovietul suprem al RMN a adoptat Declaraţia de Independenţă a noii republici. La două zile distanţă, pe 27 august 1991, parlamentul de la Chişinău a adoptat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea şi raioanele din stânga Nistrului. Acest lucru a dus la tensiuni în regiune şi chiar la un scurt război, în 1992, în urma căruia şi-au pierdut viaţa aproximativ 1.500 de persoane. În acel conflict au luptat de partea separatiştilor Armata a 14-a de gardă sovietică, dar şi voluntari ruşi sau ucraineni. La 21 iulie 1992 a fost semnat un acord de încetare a focului. „Lotul Ilaşcu” a zăcut în închisorile transnistrene 15 ani, fără ca nimeni, nici măcar CEDO, să poată determina eliberarea lor. Ivanţoc declara, atunci, senin, că, „dacă s-ar întoarce timpul, ar face la fel”. La scurt timp, a devenit aproape persona non-grata şi în Republica Moldova şi în România, nu doar în Transnistria.

„Eroul din cuşca de fier” era umilit, lună de lună, la un ghişeu de şomaj. Pentru vreo 20 de euro lunar. Ceilalţi eroi din lotul său, au avut aceeaşi soartă. Ilie Ilaşcu e scos din casă. O parte dintre ei n-au reuşit nici astăzi să obţină acte de identitate în România deşi, au în piept cea mai înaltă distincţie a Statului Român.

În spirală, i-am adresat aceeaşi întrebare şi am primit acelaşi răspuns: dacă s-ar întoarce timpul, tot la fel ar face. De fapt, pentru ei, istoria nici nu e spirală. E linie dreaptă. O linie a onoarei şi patriotismul. Pe care puţini o înţeleg.

Azi, oamenii din Republica Moldova şi Transnistria, Republica Moldova par a fi marea necunoscută a tristei ecuaţii apărute în urma puseului neocolonialist al Rusiei lui Putin. Îşi vor apăra ei, dreptul de a-şi determina viitorul? Ori vor admite servili şi obedienţi ca destinul să li se stabilească, iar la Înalta Poartă de la Moscova, ca peste capul lor să se facă odată în plus politică precum în veacurile trecute?

Cum văd „eroii războiului” de acum 12 ani evenimentele de azi? Şi, cine mai are azi curajul să joace rolul eroului, când eroii de ieri au fost umiliţi, uitaţi, batjocoriţi? GAZETA de Maramureş vă prezintă mărturia lui Andrei Ivanţoc.

 
 

Cum vede „eroul din cuşca de fier” lupta de atunci şi perspectivele de azi?  

„De la ruşi poţi să te aştepţi la orice”, începe Ivanţoc dialogul, urmat de un oftat prelung.

„Schimbările spre bine le-aş vedea în privinţa Transnistriei”. El, eroul de acum 12 ani, e aproape un anonim în ţara pe care a slujit-o, iar indolenţa politicienilor îl doare mai rău decât teroarea din temniţele comuniste: „când pe la spital, când acasă, mai mult stau la ţară. E cu totul altă viaţă. Nu mă mai implic în politic. Toţi îşi fac interesele lor şi se mulţumesc doar cu declaraţii, asta mă doboară mai tare decât în 1992, că am fost unde am fost. Măcar acolo ştiam că sunt duşmanii noştri, că suntem ocupaţi şi suntem în mâna lor. Dar ăştia ai noştri, şi atunci, şi acum, au făcut numai declaraţii false şi şi-au făcut fiecare interesele lor.”

Îl mai caută cineva, vreun oficial, vreo instituţie publică? „Nu s-a interesat nimeni”, spune aproape ruşinat Ivanţoc: „nu vreau să zică lumea că mă plâng, că nu înseamnă nimic astea, dar n-am legătură cu nimeni, demult-demult de tot”.

 

Gândindu-mă la suferinţa de atunci, la 15 ani de bătăi şi torturi şi la cei 7 ani de umilinţe, l-am întrebat din nou dacă regretă jertfa lui. A răspuns aproape revoltat: „De ce să regret? Nu-mi pare rău că am suferit, îmi pare rău că nu s-a făcut nimic pentru Basarabia, pentru Neamul acesta. Toată economia e dată pe mâna ruşilor, unde te duci, se vorbeşte doar ruseşte, unde te duci, patronul e rus. De ce nu e român sau European? Am vrut schimbări mari, frumoase, dar nu s-a făcut nimic”. 

 
 

După referendumul din Crimeea, prin care peste 95 la sută din populaţia peninsulei de la Marea Neagră a votat unirea regiunii separatiste din Ucraina cu Rusia, a venit rândul autorităţilor din Transnistria să agite spiritele la graniţa estică a celui de al doilea stat românesc.

Preşedintele sovietului suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, a expediat o adresare preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narâşkin, în care solicită examinarea posibilităţii de aderare la Rusia a regiunii transnistrene. În septembrie 2006, administraţia de la Tiraspol a organizat un referendum privind aderarea la Federaţia Rusă, aminteşte televiziunea Publika din Basarabia. Rezultatele plebiscitului nu au fost, însă, recunoscute de comunitatea internaţională. La vremea respectivă, 97% dintre alegătorii din regiunea separatistă au optat pentru alipirea Transnistriei la Rusia. Ambasadorul Ucrainei în Moldova, Serghei Pirojkov, a declarat recent că „după ce Rusia va ocupa un teritoriu din Ucraina, va dori şi regiunea transnistreană”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.