• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 19 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 5 Aprilie , 2019

Agustin Montero, spaniolul cu suflet de român

Vorbește limba română la perfecție, ne-a învățat tradițiile și limba, poartă ie și clop, a trecut la ortodoxie și s-a căsătorit cu o româncă organizând o nuntă tradițională, ca și în urmă cu câteva zeci de ani I În timp ce conaționalii noștri vor să fie spanioli, italieni, francezi etc., Agustin Montero Martinez vrea să fie român. De fapt, așa se și prezintă, „spaniolul îndrăgostit de România”. Născut în regiunea lui Don Quijote, Agustin Montero Martinez luptă cu morile de vânt ale indiferenței noastre și a occidentalilor, arătând, cu fiecare ocazie și oportunitate, cât de frumoasă e țara noastră, devenind un fel de ambasador neoficial al României în Spania.

 

 

Îl cheamă Montero. Agustin Montero Martinez. E spaniol, dar are suflet de român. O dovedește vorba, portul, dar mai ales entuziasmul, hotărârea și dragostea cu care vorbește despre România. E un fel de Don Quijote modern, care vede dincolo de aparențe și are puterea de a discerne „castelul” într-o „cârcimă” și curajul de a spune tuturor asta. De fapt, s-a născut în regiunea Abengibre, regiunea Castilla-La Mancha, regiu­nea celebrului personaj Don Quijote de la Mancha. Apoi a făcut studiile în Barcelona, în domeniul managementului și a preluat afacerea de familie privind distribuția de fructe și legume în toată regiunea Catalonia. Continuă o muncă de 60 de ani pe care a început-o bunicul, apoi au continuat-o părinții lui, iar acum o face el. În urmă cu 15 ani a venit pentru prima dată în România și atunci s-a îndrăgostit iremediabil de țara noastră: „În 2003 am cunoscut pe cineva din Dobrogea, dintr-un sat din Tulcea, care venise din adoles­cență în Spania. În 2004 i-am zis hai să-ți cunoști țara pentru că între timp m-am do­cumentat puțin pe internet. Despre Dracula știam ceea ce știe orice străin, dar m-am documentat despre Castelul Bran, despre locul unde s-a născut Vlad Țepeș. În plus, m-am documentat despre Nordul Româ­niei, despre Maramureș, pentru că aveam încă de pe atunci doi prieteni din Baia Mare care mi-au spus despre Bisericile de lemn și mi-au recomandat de mai multe ori să ajung în Maramureș pentru că este cea mai frumoasă zonă a României. Și au avut dreptate. Așa că în 2004 am mers în România pentru trei săptă­mâni.
Prima zonă pe care am vizitat-o a fost Maramureșul. Am rămas absolut impresionat. Mi-a plăcut în primul rând frumusețea peisajelor, acolo am văzut pentru prima dată o biserică de lemn, și tot atunci am văzut câțiva oameni îmbrăcați în portul tradițional din zona Săpânța. Mi-a plăcut foarte mult în România așa că după ce m-am întors în Spania am decis că trebuie să învăț și să aflu cât mai multe lucruri
despre România. Când am fost pentru prima dată nu știam niciun cuvânt în limba română”.

Așa a început Agustin Montero Martinez să devină, încetul cu încetul, român autentic. Primul pas a fost învățarea limbii române: „Din 2004 m-am uitat cât am putut de mult la posturile de televiziune românești, plus că mă întâlneam frecvent cu cei doi prieteni de-ai mei din Baia Mare. Așa am început să pronunț: bună, ce faci, mă numesc… etc. Mergeam să fac sport cu prietenii mei români, cu Marius și cu Bogdan, iar ei vorbeau între ei în limba română. Și din ce am învățat de la televizor și din discuțiile cu ei am început să spun: bună dimineața, bună seara etc.
A doua călătorie în România am făcut-o în 2006, iar atunci înțele­geam deja multe cuvinte. Până în 2010 nu am mai fost în România, dar deja în 2010 puteam vorbi și puteam scrie să mă înțeleg cu orice român. În 2010 a fost prima mea vizită în România când am fost singur, și am putut comunica cu oamenii. Am ajuns că de foarte mult timp pot să gândesc în limba română, nu stau să traduc din spaniolă când vorbesc cu cineva. Am făcut exerciții ca atunci când eram singur, ceea ce gândeam rosteam în limba română. Mi-am dat seama că acum multe lucruri le gândesc în română, chiar mai mult decât în spaniolă”.
Agustin și-a amenajat un muzeu, un loc de suflet în apartamentul său din Spania, în care a expus peste 100 de obiecte tradiționale vechi din România.

Apoi, Dumnezeu i-a scos în cale o româncă, care i-a devenit ulterior soție. Dar și o cale prin care l-a chemat la ortodoxie: „Eu și soția mea ne-am cunoscut în regiunea de unde sunt originar, în Castilla la Mancha. Ea a locuit acolo foarte mult timp. În 2013 mi s-a întâmplat un lucru pe care multora nu le vine să-l creadă. Eu am diabet și folosesc insulina de la 14 ani, deci încă o dată am noroc cu un român că a des­coperit insulina, doctorul Nicolae Paulescu. În 2013 aveam biletul luat să merg singur în concediu, în România. Dar aveam o rană la un deget de la picior, care nu se vindeca din cauza diabetului. Doctorul mi-a recomandat să nu fac o asemenea excursie, cu atât mai mult cu cât rana nu se ameliora de două luni, indiferent de câte tratamente am folosit. Așa că am renunțat la excursie și m-am dus în regiunea unde am copilărit. Actualul nostru naș, Vasile Tomoioagă din Moisei, care ulterior ne-a deveni naș, m-a invitat să merg de Sfânta Maria în Parohia ortodoxă din Villarrobledo. Preotul de acolo, Daniel Cucul are un frate geamăn care este tot preot, iar tatăl lor a slujit 43 de ani la Sighetu Marmației. Deci m-am dus în Villarrobledo, unde Vasile Tomoioagă cântă la strană. După slujbă s-a făcut o masă festivă pentru invitați, iar acolo am întâlnit-o pe soția mea. De necrezut a fost însă că după ce m-am întors de acolo la lucru, la Barcelona, rana de la picior a început să mi se vindece fără să mai pun nimic pe ea, astfel că în două săptămâni era complet vin­decată. Asta cu toate că timp de două luni am fost la mai mulți doctori în Barcelona care nu au putut să facă nimic să se vindece, nu au găsit niciun tratament. După ce am fost la slujba de Sfânta Maria din 15 august, a doua zi m-am dus la lucru, iar seara când am ajuns acasă mi-am dat seama că degetul nu mai îmi era negru ca și înainte, arăta mult mai bine. Iar vindecarea a continuat pe zi ce trecea, astfel că în două săptămâni rana s-a vindecat doar cu ajutorul Maicii Domnului. După ce am întâlnit-o pe cea care mi-a devenit mai târziu soție, am păstrat legătura cu ea, iar în martie 2014 s-a mutat în Barcelona, iar în iarna din 2014 a fost prima dată când mi-am vizitat socrii din Bistrița. Nunta am făcut-o în 19 iulie 2015, înainte de Sf. Ilie Prooroc”.

Încă de la prima vizită în România, l-a simțit foarte aproape pe Dumnezeu în bisericile noastre de lemn și în frumoasele liturghii. În 2014 a făcut pasul hotărâtor: s-a botezat ortodox. „Încă de la prima vizită din 2004 am fost atras de ortodoxie. La fiecare vizită în România am vizitat biserici și mănăstiri, cred că am văzut toate mănăstirile din Buco­vina. Vindecarea de care am avut parte în 2013 a fost doar unul dintre motivele pentru care am trecut la ortodoxie. Când am început să vizitez România nu știam nimic
despre religia ortodoxă, dar de fiecare dată când eram în biserici și mănăstiri, la slujbe, simțeam o pace interioară de nedescris, care m-a făcut să îmi doresc asta cât mai des. Asta mi-a trezit interesul să descopăr religia ortodoxă. Iar când mă întorceam în Spania, în fiecare duminică mergeam la Biserica Ortodoxă. În septembrie 2014 am primit botezul și am devenit ortodox în Parohia ortodoxă din Villarrobledo. A fost ceva firesc și natural, care a venit parcă de la sine”.
Și nunta a fost una tradițională, au­tentic românească: „Nunta am făcut-o în port popular la Bistrița, a fost ideea mea și a soacrei mele. Mi-am dorit o nuntă ortodoxă, dar în România, și am făcut o nuntă în stil tradițional. Surpriza a fost că după ce am făcut noi nunta în costum tradițional, foarte mulți tineri din Bistrița au început să facă nunta îmbrăcați în port popular. S-a luat multă lume după modelul nostru, iar asta ne-a bucurat”.
Dintre toate regiunile, cel mai mult îi place Maramureșul: „Îmi place stilul de viață din Maramureș. Pentru mine, românii sunt mult mai primitori decât alții și au sufletul mult mai deschis. Vorbesc aici de românii autentici pe care i-am des­coperit în satele tradiționale ale Maramureșului. Oamenii aceștia îmi amintesc de felul cum era viața la noi pe vremea bunicilor mei. Pe vremuri, oamenii se ajutau mult mai mult, erau cu frică de Dumnezeu, iar asta avea ecou în tot ceea ce făceau în viața de zi cu zi. Omul cu frică de Dumnezeu are o altă conduită morală, iar asta se vede și în raport cu ceilalți. Felul în care se dezvoltă acum societatea duce la pierderea încrederii între oameni și la îndepărtarea de Dumnezeu. Cred că este o mare greșeală și sper să nu o realizăm prea târziu. În România, mai sunt încă mulți oameni adevărați, care își păstrează credința și ceea ce este important pentru a duce o viață tihnită”. Prin ochii lui, bisericile noastre de lemn sunt adevărate minuni, peisajele sunt de poveste, iar oamenii sunt excep­ționali: „Poate pentru maramureșeni bisericile de lemn nu mai par spectaculoase, din moment ce au crescut lângă ele. Dar pentru un spaniol sunt impresionante. Poate la acest sentiment au contribuit, în cazul meu, și atmosfera și oamenii de acolo. Pentru mine, când intru într-o biserică de lemn am senzația că parcă sunt mai aproape de Dumnezeu. În bise­rica de lemn parcă se dă timpul înapoi și există o conexiune cu Dumnezeu mult mai intensă. Știu că Dumnezeu e cu noi în fiecare moment, dar în bisericile de lemn parcă îl simți că stă lângă tine, că este exact acolo. Iubesc bisericile de lemn din Maramureș și pentru că am văzut stilul de viață al oamenilor de acolo, au o conexiune directă cu na­tura, au o credință mult mai puter­nică, își educă copiii și îi îndrumă pe drumul corect învățat din străbuni. În Spania s-au pierdut demult aceste lucruri, dar din păcate și în România încep să se piardă. În Maramureș se păstrează încă tradiția și credința”.

Spaniolul cu suflet de român nu a adoptat doar credința, limba și portul românesc, ci și gastronomia. Îi plac sarmalele, mămăliga, cârnaţii și, mai ales, slănina. „Înainte să o cunosc pe soția mea i-am spus mamei mele să îmi facă sarmale. I-am spus rețeta și mama mi-a făcut sarmale, iar gustul a fost exact ca și al celor din România. Îmi place tot ce se mănâncă tradițional în Maramureș: mămăliga, horinca, slănina, cârnații etc. Tăiatul porcului e o tradiție pe care o avem și noi în Spania și îmi amintesc că în copilărie ne adunam cu vecinii și tăiam porcul de Crăciun. În Spania este celebru jamonul, o șuncă special preparată care se taie în felii foarte subțiri, dar pentru mine mai bună ca slănina de Maramureș nu este nici jamonul, nici nimic altceva”.

Dar Agustin Montero Martinez nu s-a limitat doar la a cunoaște România, ci a încercat să-i ajute și pe alții să o cunoască: „Tot ce am învățat despre România am pus pe o pagină pe Facebook, în limba spaniolă, «Descubre Romania», urmărită de peste 24 de mii de oameni. Am considerat potrivit să transmit mai departe ceea ce știu, pentru străinii vorbitori de limbă spaniolă. Am reacții foarte bune. De exemplu, acum trimit un grup în Maramureș, în Săpânța. De fapt, ei mă con­tactează și îmi cer sfatul, iar eu în mod neinteresat le spun variante de trasee și detalii
despre ce pot să viziteze. În august va merge un alt grup de spanioli, iar în octombrie va merge un grup din Columbia.
Pagina de Facebook Agus­tin Montero un spaniol în­drăgostit de România este foarte urmărită și în America de Sud. Nici eu nu mi-am imaginat la început că atât de multă lume dorește să cunoască România. Aici vorbesc despre călătoriile mele în România”. De fapt, este un fel de ambasador neoficial al României. Un fel de Don Quijote care luptă cu morile de vânt ale ideilor preconcepute despre țara noastră: „Mereu mă lupt cu oamenii care au idei preconcepute că au văzut știri cu români care au făcut probleme prin alte țări. Dar în același timp sunt mulți spa­nioli care apreciază și cunosc bine România. Din păcate, sunt însă români care le servesc străinilor o imagine greșită despre România. Să vă dau un exemplu: eram în Zaragoza cu clop din Maramureș și cu o ie, mergeam la un festival. Eu merg și la biserică mereu în port tradițional pentru că pentru mine este o mândrie. Ei bine, nu știam locația și i-am cerut în spaniolă unui cuplu să mă ajute pentru că nu cunoșteam locul. Bărbatul mi-a spus indignat: «Eu nu sunt român». I-am spus: «Domnule, eu sunt spaniol, nici eu nu sunt român, dar eu sunt mândru că am cunoscut o țară și un popor ca poporul român, și îi sunt dator cu multe pentru tot ce am învățat!»”.

Agustin Montero Martinez și-ar dori să devină și oficial cetățean român, dar cum nu există acorduri în acest sens, rămâne român sufletește. Ceea ce e mai important! „Eu port România în gând și în suflet, în fiecare zi”. Și spune că nu-i înţelege pe românii care vor să renunțe la identitatea lor: „Despre românii care își doresc să fie spanioli, francezi sau italieni pot să spun că mi se pare o lipsă de
respect față de moșii și strămoșii lor, față de oamenii care s-au luptat pentru a le oferi o viață mai bună. Tu trebuie să fii mândru de ceea ce ești și de Neamul Românesc! Asta e o lipsă de respect!”.
Planurile lui de viitor sunt legate tot de România și Maramureș: „Pe
viitor ne dorim un copil și avem încredere în Dumnezeu că ni-l va da atunci când El crede că e potrivit. În mod sigur îl vom boteza ortodox și în România. Iar la vară, după 17 august vrem să ajungem în Mara­mu­reș, să ajungem pe la Mănăstirea Rohia, să îmi vizitez prietenii pe care mi i-am făcut în toți acești ani, și să cutreier satele de pe Valea Izei și de pe Valea Vișeului, să stau de vorbă cu oamenii simpli de la care avem atât de multe lucruri de învățat. Pentru mine, cei mai buni ambasadori ai României sunt bătrânii de la țară”.

Spaniolilor le transmite să cunoască România și să aibă puterea să vadă și să caute dincolo de aparențe, asemeni lui Don Quijote. Iar pe românii care locuiesc în Diaspora îi roagă
să-și asume identitatea lor și să fie mândri de ea: „Îi rog să se gândeas­că și să realizeze că ei sunt cei mai buni ambasadori ai țării lor, pentru că imaginea pe care ei o pot oferi este mult mai reală pentru un străin care nu cunoaște România. Nicio­dată să nu uite de strămoșii lor, să nu le fie rușine de țara lor, și să fie mândri că sunt români, pentru că au foarte multe argumente în acest sens”.

 

 

„Pentru mine, românii sunt mult mai primitori decât alții și au sufletul mult mai deschis. Vorbesc aici de românii autentici pe care i-am descoperit în satele tradiționale ale Maramureșului. Oamenii aceștia îmi amintesc de felul cum era viața la noi pe vremea bunicilor mei”.
Agustin Montero Martinez

Comentariile celorlalți

marioara pe 12.04.2019 la 18:23
Am avut onoarea sa-l cunosc personal si pot spune ca este un om deosebit .E mai roman decat multi cu acte

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.