Adio UE, bine te-am regăsit, independență!

Uite că se împlinește aproape un an de la referendumul prin care populația Marii Britanii a decis să părăsească Uniunea Europeană. Să fiu mai exact, 23 iunie va marca această zi istorică care va remodela harta Europei.
Un an plin de evenimente, mai mult tragice și neașteptate, și care denotă o scârbă a populației față de clasa politică, o mișcare văzută în toată lumea. Cu bune și mai multe rele, s-a ajuns la cel mai important articol, 50, care era pe buzele tuturor celor care erau la curent cu evenimentele. Dar ce este Tratatul de la Lisabona și articolul 50?

Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare la data de 01 decembrie 2009, ca punctul culminant al celor opt ani în care UE a dorit să facă organizația „mai democratică, mai transparentă și mai eficientă“. Acesta a stabilit o serie de reguli și posturi, inclusiv introducerea președinției Uniunii Europene, redistribuirea ponderilor de vot ale statelor membre și a articolului 50. Acest articolul stabilește procesul de părăsire a UE și prevede: „Orice stat membru poate decide să se retragă din Uniunea Europeană, în conformitate cu propriile cerințe constituționale“. Apoi, continuă să spună că un stat care dorește să se  retragă va anunța Consiliul European că intenționează să părăsească UE. În acest punct tratatele care leagă Marea Britanie de Uniunea Europeană înce­tea­ză să se mai aplice și termenii pentru a părăsi UE încep să fie negociați.

De ce vă explic acest lucru? La data de 29 martie, ora 12.30, Theresa May, ac­tuală premier al Marii Britanii, a trimis o scrisoare oficială lui Donald Tusk,  președintele Consiliului European, cu intenția de a părăsi Uniunea Europeană până la data de 29 martie 2019. Acesta este punctul fără de întoarcere al Brexit-ului. Această scrisoare oficială face ca toate rotițele să fie puse în miș­care, Marea Britanie să părăsească, oficial, până cel târziu în 2019, UE. Un subiect foarte aprins fiind calea de în­toarcere, dacă există sau nu vreo mo­dalitatea de a se răzgândi pe parcursul procesului.
În acest moment, nu se știe nimic concret, acestea sunt noi teritorii pe care Marea Britanie calcă și nimeni nu poate vedea luminița de la capătul tunelului, sau deznodământul acestei despărțiri. Aceștia sunt la cârmele unui vapor care fie se va scufunda rapid după 2019, fie va avea de câștigat, trăgându-și pro­priile frânghii.
Se vorbește despre două modalități de abordare a Brexit-ului: fie „Hard Brexit”, în care se vor rupe toate legă­tu­­rile cu organizația, renunțându-se la libera circulație a cetățenilor euro­peni și nemaifăcând parte din „single market”, spațiu economic care leagă statele membre UE. Sau „Soft Brexit”, lucru care nu va schimba foarte mult modul de funcționare din prezent.
Există zvonuri conform cărora Parla­mentul European va elimina, prin veto, orice tentativă de negociere care să nu per­mită intrarea cetățenilor Uniunii Euro­pene în Marea Britanie în ur­mă­torii doi ani.

Din punct de vedere economic, lira este în scădere, oamenii nu mai au încredere în această monedă și în interiorul tării se vede în continuare o ruptură între cei pro și anti Brexit. Din poveștile cu mai mulți cetățeni britanici am dedus că unii sunt pro Brexit pentru a-și recâștiga independența față de o mega organi­zație care vrea ca totul să fie similar, și unde se vorbește mai mult decât se i-au măsuri, iar de cealaltă parte sunt cei împotriva acestui demers, deoarece consideră că UK va avea enorm de pierdut, din punct de vedere economic, începând de acum, însă marea majoritate a persoanelor neinteresate de politică parcă au și uitat de Brexit.

După 44 de ani de relație între Marea Britanie și Uniunea Europeană s-a ajuns la punctul în care cele două vor urma căi diferite. Însă cel mai grav pentru UK, lucru de care încercau să scape, este că,  pentru a-și putea recâștiga „inde­pendența”, toate țările membre ale Uniunii Europene îi vor spune cum să sară, cum să danseze și  orice altceva pentru a putea ajunge la un numitor comun, timp de doi ani. Independeța atât de mult râvnită a fost pierdută o dată cu acea scrisoare oficială și nu mai este cale de întoarcere.

Odată cu începerea negocierilor The­resa May va promite să lupte pentru interesele țării, inclusiv pentru imi­gran­ții care fac Marea Britanie să func­țio­neze și, în mod ironic, cere populației să fie unită în această perioadă. Uniu­nea și inde­pendența vin cu un preț scump, riscul de a pierde Scoția și Irlan­da, regiuni ale UK pro-UE și care vor să își păstreze statutul de țări membre.

Ironia sorții și umorul britanic sunt acum realitate, independența țării vine odată cu pierderea independenței și problemele rasiale față de imigranți nu scad odată cu părăsirea Uniunii Europene, ba dimpotrivă. A fi unit, a avea un singur scop, a fi independent, au devenit termenii cu definiții vage în UK, însă mișcările populiste și minciunile din timpul campaniilor încep să își vadă efectele.

Documentul oficial ajuns pe masa lui Donald Tusk reprezintă începutul sfârșitului între Marea Britanie și Uniu­nea Europeană cu cele 27 de țări, și lucrurile nu mai pot fi date înapoi, așa că toți speră la un final cu o UE pu­ternică și o UK aliată și cât de cât fericită.