Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 13 Octombrie , 2014

Activităţi de vacanţă la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” Fărcaşa

de Gazeta de Maramures

Pe perioada vacanţei de vară s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” Fărcaşa o tabără de vară intitulată „Ne jucăm şi învăţăm” care a avut ca scop formarea atât la nivelul copiilor, cât şi la nivelul adulţilor a unei concepţii sănătoase asupra vieţii, corespunzând realităţii imediate şi de perspectivă. 

 

Socializarea în cadrul grupului este unul din elementele esenţiale pe care copiii trebuie să şi le formeze de la vârste cât mai mici, iar în cadrul acestui proiect s-a urmărit cultivarea acestei trăsături prin activităţi altele decât cele din timpul cursurilor şi în grupuri diferite de copii care provin din medii sociale diferite, precum şi formarea unui comportament moral-civic care să le dezvolte latura cognitivă a personalităţii.

La această activitate au participat aproximativ 200 de copii, s-a derulat pe parcursul lunii iulie pe următoarele secţiuni: întâlnire cu Surorile Ursuline, academia de jocuri, învăţarea limbilor engleză si franceză, ciclism şi pictură.