Academicianul Ion Pop de vorbă cu Robert Ficheux, Paris, 1993

Academicianul maramureșean Ion Pop (originar din Mireșu Mare) a avut privilegiul de a sta de vorbă cu Robert Ficheux, la cei 95 de ani ai săi, în 9 iulie 1993, la Paris. Convorbirea a fost publicată în volumul „Ore franceze”, apărut la editura Polirom în anul 2002. Ion Pop a fost primit cu căldură în apartamentul parizian, unde s-a simțit ca acasă printre țesături românești din toată țară, în special din zona apusenilor. În lumea academică și nu numai, Ficheux era supranumit „moțul francez”, având în vedere timpul petrecut de acesta în cadrul misiunii științifice în România din perioada negocierilor de pace de la Paris.

Ficheux își amintește cu plăcere de acele vremuri când, ca tânăr licențiat, avea de pregătit o diplo­mă de studii superioare (despre Belgia), dar mentorul său, savantul de Martonne l-a luat cu el în România, având în vedere că era invitat de către Universitatea din Cluj, unde era solicitat alături de un asistent. Pentru că lucrase întreaga viață studiind spațiul românesc, voia să aibă acolo un elev, un continuator.
Primele impresii legate de România s-au format în cursul acelei șederi de șase luni, timp în care de Martonne a fost sărbătorit de guvernul român și a ținut cursuri un semestru la universitate. Pe lângă cursuri, au făcut cercetări de teren, de la Constanța la Hotin, de la Soroca la Timișoara, într-o perioa­dă în care nu toate problemele legate de frontieră erau rezolvate și nu fără greutăți de deplasare (1921).
Despre munții Apuseni, Ficheux mărturisește: „Am făcut mai întâi o diplomă despre muntele Mărișel, însă domnul de Martonne mi-a spus că este prea puțin – suficient pentru o mică diplomă, dar pentru o teză trebuia studiat întregul masiv al Munților Apuseni, ceea ce reprezenta, în comparație cu Franța, cam Munții Vosges și întregul masiv Jura la un loc. Era ceva enorm. De aceea, am avut nevoie de foarte mult timp ca să studiez regiunea... În 1924, a fost creat Institutul Francez de Înalte Studii din București. Era acolo un tânăr istoric, Emerit, care lucra la o teză despre ţărănimea româ­nească în secolul al XV-lea. …Am lucrat acolo vreme de trei ani, cercetând Apusenii, apoi au venit și alții, care studiau Bucovina și alte regiuni, pentru că de Martonne împărțea toată România între elevii lui.... voia ca, pe baza acestor cercetări de sub direcția sa, să realizeze o sinteză asupra geomorfologiei întregii țări....
... Un geograf merge întâi pe jos... Am vizitat așadar, toate văile din Munții Apuseni – pe jos, călare, câteodată cu căruța, împreună cu țăranii. A fost o cercetare îndelun­gată, nu doar pentru a vedea satele, peste 1.250, ci relieful însuși. Când mă aflam într-o vale și zăream vreo ruptură de pantă, mă cățăram să văd dacă nu există aluviuni, adică vreo fostă albie de râu, urmam malul unei ape... mi-a plăcut foarte mult să-i întâlnesc pe țărani. Am fost găzduit de ei, la munte am trăit foarte mult pe la stâne. Nu era întotdeauna confortabil, însă am fost întotdeauna bine primit.”
Porecla de „moțul francez” a pri­mit-o pentru faptul că era foarte legat de moți, iar lucrarea sa „Moții” i-a adus o anume celebritate și apreciere: „Acolo, în Apu­seni, îmi spuneau întotdeauna «domnul profesor», pentru că Ficheux nu putea fi tradus în limba românește – eventual «Fișescu» – fiind și greu de pronunțat. Prin urmare îmi spuneau «moțul fran­cez», la adresa de pe strada Ban­quer era deci scris «Moțul francez»”...

Frumosul dialog memorialistic continuă pe multe pagini care des­criu evoluția cercetărilor lui Ficheux, referitoare la geografia României, relațiile lui cu mediul universitar și academic, excluderea acestuia din Academia Română din perioada comunistă. Revenirea lui în țară, după 1990, și reprimirea în Academie ca membru corespondent. La final, Ion Pop îi „smulge” o apreciere me­mo­rabilă: „Am, cum v-am spus, o profundă simpatie pentru România, pentru că am cunoscut poporul – și latura sa intelectuală, desigur. Am îndrăgit România îndeosebi sub înfățișarea ei țărănească, și mai puțin sub cea orășenească...”.