Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 23 Iunie , 2015

A apărut „Foaia parohială” din Cavnic

de Mircea Crisan

Parohia Ortodoxă „Naşterea Maicii Domnului” din Cavnic are propria revistă. De curând a apărut primul număr al Revistei „Foaia parohială”, coordonată de preotul Andrei Chira, şi care vine să răspundă nevoilor comunităţii care vrea să afle detalii despre principalele evenimente din viaţa Bisericii, dar care are nevoie şi de chestiuni ce ţin de spiritualitate pentru întărirea credinţei.

În Cavnic s-a inaugurat nu de mult Centrul social-cultural „Sfântul Apostol Andrei”, centru ce aparţine de parohia „Naşterea Maicii Domnului”, aşa că editarea unei reviste nu este deloc surprinzătoare, ci era un lucru de aşteptat. Revista apare cu binecuvântarea PS Iustin Sigheteanul şi se intenţionează ca de acum încolo să apară măcar două numere pe an.

 

Primul număr al publicaţiei are 20 de pagini şi conţine detalii despre evenimente din viaţa comunităţii, cuvinte de învăţătură, imagini de la pelerinajele organizate de căvnicari, dar şi pagini cu vieţile sfinţilor. Credincioşii din oraşul Cavnic se mândresc de faptul că au o revistă a lor, aşa că de la primul număr publicaţia a prezentat un real interes, fiind aşteptate deja următoarele ediţii.