• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 20 Iulie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 14 Mai , 2019

9mai, triplă semnificaţie: Ziua Europei, a Independenţei României și sfârșitul celui de-al doilea război mondial

De-a lungul istoriei, ziua de 9 mai a marcat de trei ori evoluția României. Astfel, 9 mai 1877 a fost ziua când a avut loc proclamarea independenţei de stat a României, 9 mai 1945 a fost desemnată ca Ziua Victoriei aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial împotriva Germaniei naziste şi respectiv 9 mai 1985, ziua când liderii Uniunii Europene aflați la Summit-ul de la Milano, au decis ca pe această dată să fie sărbătorită Ziua Europei, unul dintre simbolurile menite să promoveze unitatea de pe bătrânul continent.

 

 

Începând cu primul dintre aceste evenimente, proclamarea independenţei statale la 9 mai 1877, putem spune că fost încununarea strădaniilor de veacuri a românilor, aceea de obținere a independenței față de Imperiul Otoman. Iar în acea zi memorabilă când Mihail Kogălni­ceanu declara în Parlamentul ţării că „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”, rămâne ziua care prin hotărârea ţării întregi și vocea marelui om politic, s-a putut realiza dorința românilor.
La începutul anului 1877, România era vasală Imperiul Otoman, era silită să recunoască suzeranitatea otomană, să plătească un tribut anual şi să accepte stăpânirea Porţii în Dobrogea, la gurile Dunării, iar independenţa ţării devenise un ideal al tuturor românilor.
Astfel, izbucnirea Războiul ruso-turc în aprilie 1877, a reprezentat ocazia ideală pentru a profita de contextul internaţional în realizarea independenţei României.
În aprilie 1877, România a semnat convenţia cu Rusia prin care permitea armatei ruse să treacă pe teri­toriul ei şi să ocupe linia Dunării până la gura Oltului. În temeiul aceleiaşi convenţii, armata română s-a angajat să fie concentrată în Oltenia de sud.
La 9 mai 1877, ministrul de Exter­ne de la acea vreme, Mihail Ko­găl­niceanu, declara în Camera De­­pu­taţilor: „Suntem indepen­denţi, sun­tem naţiune de sine stă­tă­toare… Suntem dezlegaţi de legă­tu­rile noastre cu Înalta Poartă… Guvernul va face tot ce va fi în putinţă că starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa”.
Ziua de 9 mai este cunos­cută drept Ziua Victoriei Coa­liţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, reprezentând semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei nazis­te, fapt care a dus la încheierea în Europa a celui de-Al Doilea Război Mondial.

Un prim act de capitulare necon­diţionată a Germaniei a fost semnat la 7 mai 1945, la Reims, consem­nează volumul „Repere de cronologie internaţională 1914-1945” (1982). Din partea Germaniei, do­cumentul a fost semnat de feldma­reşalul Alfred Gustav Jodl, ami­ralul Friedeburg şi generalul-maior Wilhelm Oxenius, iar din partea aliaţilor de generalul locotenent britanic Sir Frederick Morgan, generalul francez Francois Sevez, amiralul H. M. Burrugh, comandantul forţei navale expediţionare aliate, generalul-locotenent Wal­ther Bedell Smith, şeful statului major al armatelor aliate, generalul Karl Spaatz, comandantul forţelor aeriene ale SUA, generalul-locotenent Ivan Cermişev şi generalul-locotenent Ivan Susloparov din partea URSS.

În noaptea de 8 spre 9 mai 1945, procesul de capitulare a Germaniei a fost reluat în cartierul general al armatei sovietice din Belin-Karlhorst, la dorinţa expresă a conducătorului sovietic Iosif V. Stalin. De această dată, documentul a fost semnat de către mareşalul Wilhelm Keitel, generalul Stumpf şi amiralul Friedeburg din partea Germaniei, de către mareşalul G.K. Jukov din partea Comandamentului suprem sovietic, de mareşalul britanic Arthur B. Tedder, generalul american K. Spaatz şi ge­neralul francez J. de Lattre de Tassigny.

În urma semnării actului de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste s-a încheiat, în Europa, cel mai mare conflict din istorie, în care şi-au pierdut viaţa peste 60 de mi­lioane de oameni, militari şi civili. Pentru prima dată, pierderile civile sunt mai mari decât cele militare. Urmările războiului, inclusiv schim­bările geopolitice, culturale şi economice, au fost fără precedent. Cel de-Al Doilea Război Mondial a luat sfârşit odată cu capitularea Japoniei, în urma bombardamentelor nucleare asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki (6 şi 9 august), armistiţiul fiind semnat la 2 septembrie 1945, pe puntea cuirasatului Missouri.

În acest context, Ziua Victoriei este sărbătorită la 9 mai de cele mai multe ţări din estul Europei, printre care şi România, dar şi de statele care au aparţinut fostei URSS sau fostei Iugoslavii, în timp ce în Marea Britanie, Franţa, Slovacia, Cehia, Norvegia, Ţările Baltice şi în unele regiuni din Germania, Ziua Victoriei este sărbătorită în ziua de 8 mai.
Tot la 9 mai, în fiecare an, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare a țărilor de pe bătrânul continent, care să ducă la crearea Europei Unite. Acesta moment este consi­derat ca fiind hotărâtor pentru cons­tituirea Uniunii Europene, iar liderii din țările europene aflați la Summi­t-ul Consiliului European de la Milano din anul 1985 au decis ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei Unite.

În cadrul unui discurs istoric ţinut la Paris, pe 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propune a stabilirea unei noi forme de coope­rare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile Europei, amintește europa.eu preluat de Agerpres.
Schuman citea atunci în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chemă Franţa, Germania şi alte patru state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene.
Ministrul francez propunea practic crearea unei instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările la adresa cărora a fost lansat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma să pagube materiale imense: Al Doilea Război Mondial.
„Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispen­sabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice”, spunea în urmă cu 69 de ani Robert Schuman care avea să prezinte ideea lui Jean Monnet, autorul planului Uniunii Europene, de a face războiul imposibil.
„Vor fi schimbate destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în acelaşi timp, cele mai constante victime ale conflictelor”, sublinia Schuman.
Monnet, declara la rândul său: „So­lidaritatea de producţie astfel stabi­lită va demonstra că orice război între Franţa şi Germania devine nu numai inimaginabil, ci şi imposibil din punct de vedere material”.
La scurt timp, Konrad Adenauer, cancelarul Germaniei de Vest, anun­ța că este de acord cu propu­nerea lui Schuman. Italia, Belgia, Luxembourg şi Olanda se alătură. Un an mai târziu, statele fondatoare se întâlneau și semnau Tratatul de Paris ce duce la apariţia Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, „strămoșul” Uniunii Europene de astăzi.
Creșterea economică urma să explodeze în rândul statelor ce au urmat calea propusă de Schuman, Monnet și de restul părinților fondatori ai Europei. Concomitent, peste estul continentului cădea cortina Comunismului.
Astăzi, 9 mai este un simbol european, și, împreună cu moneda unică euro, steagul albastru cu cele 12 stele galbene și imnul – celebra „Oda Bucuriei” din Simfonia a IX-a de L. van Beetho­ven – formează simbolurile identității politice a Uniunii Europene.

 

 

Momente importante în istoria UE

 

Tratatul de la Bruxelles din 1965 înfiinţează Comisia Europeană și Consiliul unic.

Tratatul de la Maastricht din 1992 introduce noțiunea de Uniune Europeană, bazată pe cei piloni: cele trei comunități europene, politica externă și de securitate comună și cooperarea în domeniul justiţiei și afacerilor interne.
Actul Unic European din 1986 consacră existența Consiliului European și stabilește data realizării pieței unice – 31 decembrie 1992.
Tratatul de la Amsterdam din 1997 a consolidat cei trei piloni ai Uniunii. Pe lângă simplificarea tratatelor, documentul are ca obiectiv eliminarea treptată a
obstacolelor în calea liberei circulații, întărirea securității și a justiției, precum și creșterea eficientă a structurii UE în
vederea primirii de noi membri.
Tratatul de la Nisa din 2001 pregătește Uniunea pentru extindere.

Stabilește condițiile pentru admiterea de noi membri, în pers­pectiva în care Uniunea va avea 27 de membri;
Stabilește la 732 numărul mandatelor în Parlamentul European până în 2007 și la 786 după această dată, odată cu aderarea României și Bulgariei;

Stabilește la 27 numărul comisa­rilor europeni, câte unul pentru fiecare stat membru. Au existat perioada scurte de timp în care au fost și 30 de comisari.

 

 

Scurt istoric al UE

1951 – Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia
și Germania – pun bazele Comunității Economice a Cărbunelui și Oţelului (CECO)
1957 – Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia și Germania - pun bazele Comunității Economice Europene (CEE) și EURATOM
1973 – Danemarca, Irlanda și Marea Britanie adera la UE
1981 – Grecia devine membră UE
1986 – Spania și Portugalia aderă la UE
1995 – Austria, Finlanda și Suedia aderă la UE
2004 – Cehia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru și Malta devin membre ale UE
2007 – aderarea României și Bulgariei.

 

 

„Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.
Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispen­sabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice”.
Robert Schuman

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.