Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Duminică , 22 Decembrie , 2019

409 elevi și 315 profesori au fost premiați de Consiliul Județean Maramureș la „Gala olimpicilor maramureșeni”

de Gazeta de Maramures

Sala de festivități de la Gran Gala din Baia Mare a devenit neîncăpătoare pentru sutele de elevi și profesori prezenți la „Gala olimpicilor maramureșeni”, eveniment organizat și în acest an sub egida Consiliului Județean Maramureș, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. Pentru distincțiile, medaliile și premiile speciale obținute la olimpiadele și concursurile școlare județene, atât cei 409 elevi, cât și cei 315 profesori care i-au pregătit au fost recompensați cu suma totală de 200.000 de lei.

 

Olimpiadele și concursu­rile județene pentru care s-au acordat stimulente financiare au fost propuse de către Inspectoratul Județean Maramureș, care a înștiințat unitățile școlare cu privire la perioada de­punerii dosarelor, după care a centralizat informațiile primite de la unitățile de învățământ și a stabilit importanța și relevanța olimpiadelor și concursurilor școlare județene pe discipline. Tot ISJ a fost cel care a propus cuantumurile stimulentelor financiare, făcându-se mențiunea că premiile acordate cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea elevilor au avut aceeași valoare cu stimulentele acordate olimpicilor, iar în situația în care un elev / cadru didactic a obținut premii la mai multe concursuri s-a acordat un singur stimulent, cel cu valoarea cea mai mare.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, vice­președintele Ioan Doru Dăncuș, consilierii județeni Teodor Ardelean și Anișoara Mihali, dar și inspectorul școlar general, Anca Costin-Hendea au fost cei care au oferit diplomele celor prezenți la acest moment festiv. Cuvântul de bun-venit a revenit șefului administrației județene, care i-a felicitat pe toți pentru rezultate extraordinare obținute la diferitele competiții școlare.

„Potrivit tradiției fiecărui final de an premiem, astăzi, excelența în educația, recompensăm performanța unor copii minunați ai Maramu­reșului, dar și pe profesorii care i-au pregătit la clase. Acesta este momentul din viață în care elevii acumulează cunoștințe care vor fi folosite mai târziu, în viață. Societatea are nevoie de o nouă generație de tineri foarte bine pregătiți care să aducă schimbarea de care toți avem nevoie și pe care toți ni-l dorim pentru România. Avem însă speranța că noua generația care vine din urmă va face mult mai mult decât am făcut noi și cei care au fost înaintea noastră. Mă bucur că la nivelul Consiliului Județean Maramureș am reușit, în ultimii ani, să sprijinim fiecare cerere de finanțare a Inspectoratului Școlar Județean și vom face acest lucru și în continuare, asigurând noul inspector general de întreaga noastră susținere și dis­po­ni­bilitate. Le mulțumesc consilierilor județeni că au sprijinit în acești ani executivul Consiliului Județean și toate proiecte propuse, dar mulțumesc și Consiliului Jude­țean al Elevilor Maramureș și Asociației Elevilor Maramureș, pentru parteneriatele pe care le-am derulat împreună. Am reușit și în acest an să alocăm resurse financiare mai mari pentru premiile elevilor olim­pici, însă oricât de mult ar fi, este puțin în raport cu nevoia de răsplătire a performanței”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Inspectorul școlar general, Anca Costin-Hendea a mulțumit admi­nistrației județene pentru sumele alocate în vederea premierii excelenței în educația maramureșeană. „Astăzi este despre munca susținută în educație, despre munca suplimentară depusă acasă, în timpul liber, despre zilele și nopți acordate performanței, care se face pornind de la programă și clădind continuu, în fiecare moment. De data aceasta observăm că acest efort intelectual al nostru este răsplătit și chiar dacă începuturile au fost modeste, Consiliul Județean s-a organiza tot mai bine de la an la an, iar în 2019, premiile sunt aproape duble față de anul trecut”, a precizat Anca Costin-Hendea, inspector școlar general.

Ioan Doru Dăncuș, vicepreședintele Consiliului Județean a subliniat faptul că se dorește ca, de anul viitor, această manifestare să aibă loc la Casa Tineretului din Baia Mare, pentru ca această clădire emble­matică a Maramureșului să fie cu adevărat redată tinerilor.
Un cuvânt de apreciere au avut și consilierii județeni Teodor Ardelean și Anișoara Mihali, care au felicitat, din adâncul sufletului, performanța tuturor celor care au fost recom­pensați în cadrul acestei gale. „Nu este nimic mai frumos pe lume decât să fii dăruit de la Dumnezeu cu aceste capacități intelectuale care reprezintă partea noastră superioară, pentru că omul cunoscător are întotdeauna averea la el. Să vă bucurați mereu de averea aceasta și să o transmiteți moștenire copiilor voștri”, a declarat consilierul jude­țean, Teodor Ardelean.

„Și eu vreau să felicit toți acești copii minunați și acești elevi deosebiți și să mulțumesc Consiliului Județean, care a făcut posibil ca acest eveniment să fie o reușită prin care cins­tim elevii și profesorii de elită ai Maramureșului”, a arătat și Anișoara Mihali, consilier județean.