• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 2 Februarie , 2018

20 de ani de la vânzarea Complexului Minerul, pe bani de țigări

Părea foarte interesant proiectul cu privire la aprobarea coefi­cienţilor de salarizare pentru personalul de conducere, pentru funcționarii publici și personalul contractual.

Proiectul a fost așteptat având în vedere că în urmă cu o lună primarul municipiului, Cătălin Cherecheș afirma că vor fi scăderi de salarii în Primărie, în cazul funcțiilor de conducere.
Acum, primarul băimărean a anunţat că nu vor fi scăderi salariale, că salariile rămân la nivelul lunii decembrie 2017. Motivul ar fi că în perioada următoare se vor reorganiza unele din serviciile Primăriei, ceea ce va duce la unele restrângeri - mobilități de personal.
Şi ședința a continuat lin.
Un al proiect așteptat a fost cel cu privire la Cinema Minerul. S-a aprobat întocmirea unui studiu de oportunitate în vederea stabilirii modalității legale de reabilitare și administrare a Cinema­to­grafului Minerul. Au fost voci care ar fi dorit concesionarea acestor activități.
Plecând de la acest proiect de hotărâre, ne-am adus aminte de situația Com­plexului Hotelier Minerul, în care se află și Cinematograful, una dintre cele mai importante clădiri din Centrul Vechi al orașului. Și cum nu s-a întâmplat nimic de o mulțime de ani, facem un scurt istoric al înstrăinării unui simbol al Băii Mari.
Au trecut 20 de ani de când clădirea se află în mijlocul unei afaceri oneroase, complicate, complexe, ce pare a fi lăsată în voia sorții.
Una dintre cele mai mizerabile afaceri postdecembriste
din Baia Mare
Istoricul Hotelului Minerul din Baia Mare începe în secolul XIX, când a fost construit sub denumirea de Hotel Ştefan. Imobilul, înscris în septembrie 1870 în cartea funciară, împreună cu terenul aferent (3110 mp), a fost proprietatea oraşului Baia Mare – „Oraş liber cu titlul regal de Consiliu Orăşenesc permanent” (după denumirea oficială a vremii). Clădirea hotelului a suferit mai multe transformări şi renovări (a trecut printr-un incendiu), fiind terminată în 1909. Hotelul, construit după stilul secesionist al epocii, era în perioada interbelică cel mai luxos hotel din oraş. În fapt, era singura construcţie ce se putea numi hotel, restul fiind case, sau părţi ale acestora, închiriate de pro­prietarii lor vilegiaturiştilor care veneau în Baia Mare.
După preluarea puterii de regimul comunist, situaţia imobilului s-a schimbat. Data preluării acestuia de către fostul Oficiu Judeţean de Turism (OJT) nu se cunoaşte cu exactitate. Cert este că hotelul, devenit ulterior „Minerul”, s-a aflat în administrarea OJT (devenit SC Mara SA) până în 1995. La acea dată, societatea SC Mara SA s-a divizat, potrivit Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor. Din aceasta s-au desprins mai multe societăţi de turism, printre care şi SC Hotel Restaurant „Minerul” SA. Acţionarul majoritar era Fondul Proprietăţii de Stat (FPS), cu 70% din acţiuni, iar restul de 30% aparţineau Fondului Proprietăţii Private (FPP).
În anul 1998, conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 4 mai, FPS a înstrăinat imobilul în cadrul procesului de privatizare instituit prin Ordonanţa de Guvern 88/1997, către SC Curitiba Invest Establishment. Firma respectivă este înregistrată în statul Liechtenstein, datorită facilită­ţilor fiscale oferite firmelor înregistrate aici, şi are ca director pe Uri Marcuse, cetăţean de origine israelită. Din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Sorin Dumitru, preşedintele de atunci al FPS, şi Uri Markuse, reiese că s-au înstrăinat 51.113 acţiuni, la va­loarea de 1.277.825 mii lei (sau 351.000 dolari la acea vreme). Acestea reprezentau 70% din valoarea contractului social subscris al societăţii (partea FPS).
La modalităţile de plată şi condiţiile părţilor găsim că cei 351.000 dolari trebuiau plătiţi într-un termen de 45 de zile, iar apoi cumpărătorul se angaja ca pe o perioadă de 4 ani să facă investiţii la clădire în valoare mare. Acestea ar fi vizat reconstrucţia şi reabilitarea hotelului Minerul, a cărui structură învechită necesita acest lucru. În cazul nerespectării acestei obligaţii, cumpă­ră­torul se angaja să plătească vânzăto­rului o penalitate de 30% din suma neinvestită până la sfârşitul fiecărui an şi cumulat.

La mai bine de cinci ani de la semnarea actului, nimic din toate aceste prezumtive investiţii nu s-au realizat. Probabil, acesta este motivul pentru care APAPS a declanşat procedura judiciară de reziliere a contractului, un proces aflat pe rolul unei instanţe din Bucureşti. Mai mult, împotriva societăţii Hotel Restaurant Minerul a fost formulată cererea de declanşare a procedurii falimentului de către SC Distrigaz Nord SA, dosar aflat pe rolul Tribunalului Mara­mureş.
Totodată, în baza legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv, în luna august 2001, Primăria Baia Mare a formulat către APAPS o cerere de restituire în natură a imobilului din Piaţa Libertăţii din Baia Mare (care a fost proprietatea oraşului), în eventualitatea rezilierii contractului de vânzare-cumpărare. Dacă acest lucru nu ar fi fost posibil, Primăria Baia Mare a solicitat despă­gubiri băneşti egale cu valoarea acţiunilor, respectiv 351.000 dolari.
Desigur, nu s-a primit nimic, nu s-a întâmplat nimic. La fel cum este și după 20 de ani.
Oficialii băimăreni au spus, de mai multe ori, că nu se poate face nimic.
Pe de altă parte, în contractul de vânzare-cumpărare era prevăzut limpede că acest contract va fi rupt dacă nu se vor respecta clauzele contractuale. Nici până în ziua de azi nu se știe de ce nu s-au luat măsurile care s-ar fi impus. Nu pot exista decât explicații oneroase, absconse. Cert este că la un număr de ani după cumpărare, cetățeanul israe­lian a decedat, iar imobilul a rămas în administrarea unei doamne din Bucu­rești. După alt număr de ani a decedat și această doamnă. Un timp nu s-a știut cine se ocupă, dacă se mai ocupă cineva de Complex. Într-un final s-a aflat că este o doamnă din Baia Mare care plătește impozitele pe clădire, iar un cunoscut avocat băimărean s-a ocupat de speță.
Datorită faptului că începuseră să cadă bucăți de tencuială pe stradă, autori­tățile județene au făcut presiuni pe filie­ra cunoscută și au reușit să determine investirea unor sume de bani pentru refacerea acoperișului și a fațadei. Nu se știe cine, de ce, cât și dacă se vor mai investi bani. Se spune că în urma acestor decese și preluări a activelor socie­tății de persoane necunoscute, proprie­tarul a ajuns să fie doar o cutie poștală.
Altfel spus, una dintre cele mai importante clădiri din Baia Mare, poate cea mai importantă, stă de 20 de ani fără a se face ceva cu ea, să fie redată în circuitul public.
În exterior, lucrurile stau relativ bine, deși este discutabilă renovarea, cât s-a păstrat din vechea fațadă a clădirii, cum s-a făcut lucrarea, cu ce materiale…, în interior este o grozăvie. Totul este stricat, se dărâmă, se surpă încet, dar sigur.

Dacă această clădire ar putea vorbi,
s-ar auzi un strigăt disperat până în Ceruri!
Vom reveni!
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.