Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 9 Decembrie , 2019

18.000 de tone de material antiderapant pentru rețeaua de drumuri de interes județean în iarna 2019-2020

de Gazeta de Maramures

În ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din luna no­iembrie, condusă de președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, alături de care s-au aflat vicepre­ședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, dar și secretarul județului, Aurica Todoran, aleșii județeni au aprobat Programul operativ și de măsuri privind asigurarea condițiilor de circulație pe rețeaua de drumuri de interes județean în iarna 2019-2020.

 

 

Programul privind domeniul drumurilor județene a fost propus de SC Drumuri Poduri Maramureș SA, în virtutea gestiunii Serviciului de administrare a domeniului public al județului Maramureș. Prin acesta au fost prezentate acțiunile necesare pentru asigurarea viabilității cores­punzătoare a rețelei de drumuri județene prin măsuri corecte, în conformitate cu Indicativul AND nr. 525 – Normativ privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice, aprobat prin Ordinul comun nr. 2170/2013. Dintre aceste acțiuni menite să preîntâmpine posibilele dificultăți cu care se pot confrunta participanții la trafic, amintim: organizarea acțiunii de deszăpezire, stabilirea mijloacelor de intervenție, eliminarea punctelor periculoase, marcarea lucrărilor de artă, instruirea personalului, revizia și repa­rarea utilajelor, aprovizionarea mașinilor și utilajelor cu cele necesare, aprovizionarea cu material antiderapant, organizarea bazelor de deszăpezire.
Cantitatea de material antiderapant necesară pentru sezonul de iarnă a fost estimată la 9000 de tone de sare și 5625 mc (9000 tone) de nisip, stabilite la un amestec de 1:1. Totodată, au fost stabilite patru niveluri de intervenție în funcție de importanța căii de comunicație, conform indicativului mai sus amintit.

De întreținerea tronsoanelor de drumuri județene care fac obiectul investițiilor PNDL și POR vor fi res­ponsabili antreprenorii generali ale acestora, conform contractelor de execuție menţinând starea de viabi­litate corespunzătoare pe perioada de iarnă 2019-2020.