Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 22 Iulie , 2019

100 destinații de vacanță, la Centrul Universitar Nord

de Nicolae Teremtus

În cazul în care încă nu te-ai decis unde să-ți petreci concediul, timpul nu este pierdut. Holul Centrului Universitar Nord din Baia Mare (str. dr. Victor Babeș, nr. 62A, et. I) îți propune nu mai puțin de 110 destinații de vacanță. Ramona Demarcsek, Alexandru Pop și Bogdan Cioruța, trei dintre angajații universității, și-au pus la bătaie colecțiile de cărți poștale ilustrate și au realizat o inedită expo­ziție cu vederi din lumea întreagă, majoritatea dintre ele primite prin intermediul serviciului Postcrossing.

 

 

Nicolae TEREMTUŞ

Alexandru Pop este informatician la Centrul Universitar Nord. Este filatelist şi pasionat de căile ferate şi trenuri, dar mai este pasionat şi de cărţi poştale şi locuri destinate turismului de pe întregul glob. Alături de colegii lui au pre­zentat, prin intermediul vederilor, studenţilor şi cadrelor didactice, dar şi celor care vor să vadă inedita ex­poziţie, instantanee din lumea în­treagă. Am discutat cu cei trei universitari despre această pasiune. I-am întrebat ce este serviciul Postcrossing?

„Nevoia de a comunica este unul dintre cele mai frumoase atribute ale ființei umane. Dorința și bucuria de a intra în contact cu alți oameni, a îmbrăcat în istorie diferite forme și mijloace, cu particularități specifice, în timp și spațiu. O modalitate inovatoare de comunicare și relaționare socială se dovedeste a fi Post­crossing”, a spus Bogdan.
 
„Proiectul Postcrossing a început în anul 2005, de la Paulo Magalhães, din pasiunea sa de a primi şi trimite cărţi poştale. Acesta a dezvoltat un site web care oferă o platformă gra­tuită pentru persoanele care doresc să facă schimb de cărţi poştale. Ideea și sloganul acestui proiect este: «Trimite o carte poştală şi vei primi înapoi o carte poştală de la o persoană oarecare, de undeva din lume!»”, au explicat cei doi pasio­naţi de cărţi poştale.
 
În prezent, numărul membrilor înregistraţi este de peste 660.000, din peste 200 de ţări. Cei peste 1.300 de membri din România înregistraţi pe platforma Postcrossing au trimis în cei peste 10 ani de activitate peste 160.000 de cărţi poştale în întreaga lume.

„Aderarea la această comunitate este voluntară și se realizează absolut gratuit. Este suficient să accesezi adresa web a comunității (https:// www.postcrossing.com/) și să completezi cererea de înscriere. În acest proiect intră cine vrea, rămâne cine poate! De ce spun asta? Pentru că nu este suficient să te înscrii pentru a și primi, ci trebuie și să trimiți. Există astfel un echilibru permanent între vederile trimise și cele primite. Astfel fiecare membru al comunității are de câștigat”, a spus Alexandru Pop.

Cei doi au vorbit şi despre desti­naţiile turistice, mai ales cele exotice pentru români.
„Ne asumăm încă de la bun început că topul nostru referitor la cele mai exotice destinaţii turistice nu are pretenţia de a se autointitula o selecție desăvârșită, exhaustivă, ci mai degrabă o înșiruire de alegeri subiective, a cărei umilă ambiție a fost aceea de a nu lăsa nemulțumite prea multe dintre regiunile mioritice. Printre cele mai exotice destinaţii turistice pe care le ilustrăm se numără Montecassino, Portugalia, Japonia, Noua Zeelandă, Canada, Thailanda, Ucraina ș.a. Categoric Sri Lanka este cea mai exotica destinaţie”, a spus şi Ramona Demarcsek.
 

De ce să colecționezi cărţi poştale ilustrate?
De ce să devii postcrosser?

„Pentru bucuria pe care ți-o rezervă surpriza de a primi o carte poştală, din oricare colț al lumii. Poţi primi cărţi poştale de la persoane care trăiesc în locuri despre care, poate, nu știi prea multe. Cu fiecare carte poştală primită, înveţi ceva nou. Poți astfel să ajungi să cunoști ţări şi culturi prin intermediul peisajelor locale, arhitecturii, florilor, artei, hobby-urilor şi sărbătorilor. Un postcrosser va scrie despre pasiunile lui, despre familie, obiceiurile de zi cu zi şi, astfel, se leagă prietenii. Pe lângă faptul că poţi aduna cărţi poştale, colecţionezi inclusiv timbre, care îți îmbogățesc bagajul de cu­noștințe cu noi date despre cul­tură, artă, frumos” - este motivul pentru care Bogdan a devenit colecționar.
„Pasiune e mult spus, dar iau câte o vedere din fiecare loc pe care îl vizitez și, fiind responsabilă cu trimi­terea studenților la studii sau prac­tică în străinătate, respectiv cu primirea studenților străini, îi rog pe fiecare să îmi aducă o vedere din locul vizitat de ei sau din țara lor de baștină”, a spus şi Ramona Demarcsek.

Iar Alexandru este de părere că „o imagine valorează cât o mie de cuvinte, iar cartea poștală ilustrată rămâne un martor în timp al istoriei. Prin intermediul vederilor primite prin serviciul Postcrossing am reușit în ultima vreme să realizez o serie de expoziții tematice care au avut un real succes la public”.

Cei trei tineri băimăreni nu au reuşit să meargă în toate destinaţiile propuse, dar speră să ajungă în cât mai multe.
„Nu am avut prea multe ocazii de a ne deplasa în afara țării, cu toate acestea am rămas impresionați chiar și de regiuni nu tocmai cunoscute din Italia, Ungaria, Ucraina, și desigur România”, subliniază Bogdan. Din cele propuse în expoziție, Ramona a vizitat vreo cinci locații, iar Alexandru mărturisește că a ajuns doar în trei.

În cazul în care te-am convins şi ai vrea să simţi că îți bate inima un pic mai repede atunci când aştepţi cu emoţie să găseşti la cutia poştală gândurile bune trimise de viitorii prieteni, te poţi alătura comunităţii Postcrossing
la www.postcrossing.com.
Postcrossing fericit!